FOTO – International Street Art Festival a schimbat aspectul a șase școli și licee din Sibiu

778

Liceul Noica (2)Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Street Art de la Sibiu s-a desfășurat în perioada 22-28 august. Festivalul promovează libertatea exprimării creative în spațiul urban și s-a bucurat în acest an de participarea a 24 de artiști români și internaționali, dintre care îi amintim pe Fikos din Grecia și Francisco Camilo din Portugalia, iar din România pe: Orion, Pisica Pătrată, Saddo, Pren, Sweet Damage Crew, Treipic și mulți alții.

Tema din acest an a festivalului a fost „Învață să zbori”. Ghidați de această temă, dar urmărind o viziune proprie, artiștii au realizat un număr de 18 lucrări de artă stradală în opt locații din Sibiu. Șase școli și licee sibiene au fost înfrumusețate cu picturi murale: Școala Nr.4 (strada Spartacus), Școala Nr.20 (strada Macaralei), Școala Regele Ferdinand (strada Șureanu), Colegiul Tehnic Energetic (strada Electricienilor), Liceul Teoretic Constantin Noica (strada Oștirii) și Liceul Teoretic Onisifor Ghibu (strada Bihorului). Tot în cadrul proiectului artiștii au realizat o instalație în Piața Huet și o lucrare 3D pe asfalt în fața magazinului Dumbrava.
„Mă bucur că am reușit să continuăm acest proiect care a avut un impact pozitiv de la prima ediție. Prin lucrările lor artiștii au reușit să înfrumusețeze atât zone centrale, dar și să ducă această formă de artă în cartierele sibiene, dând un suflu nou clădirilor școlilor și liceelor de acolo. Observ tot mai multe proiecte pe Agenda Culturală care se îndreaptă spre cartiere, nu doar spre zona centrală și consider un lucru bun încercarea de a atrage spre diverse forme de artă sibienii din tot orașul.”, crede Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.Liceul Energetic
Lucrările din acest an, alături de cele ale ediției precedente sunt incluse în primul Tur de Artă Stradală din România. Realizând acest tur de artă stradală, pot fi vizitate 30 de lucrări realizate în 11 locații din oraș. Cei interesați au la dispoziție o harta oficială a circuitului unde sunt marcate toate punctele de oprire. Acesta este disponibilă gratuit în centrele de informare turistică din oraș. Turul de Artă Stradală poate fi realizat cu bicicleta și reprezintă o ocazie de a vizita diferite zone din oraș.
În cadrul primei ediții a evenimentului au fost realizate un număr de 14 lucrări pe clădirile Școlii Nr.20 (strada Macaralei), Școlii Regele Ferdinand (strada Șureanu), Școlii Nr.21 (strada Luptei), Școlii Radu Selejan (strada Șoimului), Școlii Nicolae Iorga (strada Nicolae Iorga), Școlii Nr.1 (strada Hațegului) și Liceului Teoretic Constantin Noica (strada Oștirii).

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.