Ora de Sibiu
Știri in direct

​Carmen Iohannis joacă tenis la turneul „Sibiu Open”. Cu cine se „duelează” Prima Doamnă

397

Moment inedit la turneul de tenis ce are loc zilele viitoare în Sibiu. Soția preşedintelui Klaus Iohannis va participa activ la competiție urmând să joace oficial în cadrul competiției, iar şeful statului o va susține din tribuna.
Soția președintelui României, Carmen Iohannis, va juca pentru prima dată tenis la turneul „Sibiu Open”, duminică după-amiază, când va apărea pe terenul de zgură împreună cu copiii care se pregătesc la Clubul Pamira, a anunțat într-o conferință de presă organizatorul competiției, Marius Vecerdea, citat de agerpres.ro. „Am făcut propunerea să participe direct. Și o să o vedem pe doamna Iohannis, probabil practicând. Va juca tenis cu copiii, în cadrul Kid’s Day, duminică. Are emoții”, a spus Marius Vecerdea.
Întrebat dacă președintele Iohannis va fi duminică prezent în tribune la „Sibiu Open” pentru a-și susține soția, Vecerdea a răspuns: „Foarte posibil că da”. Carmen Iohannis se antrenează la respectivul club privat de tenis din Sibiu. Soția președintelui României a marcat o altă premieră în acest an, alergând pentru prima dată la un maraton caritabil cu elevii ei, pe o distanță de peste 5 kilometri, susținând astfel cumpărarea de aparatură pentru secția de prematuri a celui mai mare spital public din Sibiu. La maraton, ea a fost susținută de președintele Iohannis. Foto: libertatea

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...