Ora de Sibiu
Știri in direct

Super competiție în Muzeul în Aer Liber. Viceprimarul Răzvan Pop dă startul la Duathlon Challenge

228

duathlon-challengeSâmbătă, 17 septembrie, de la ora 10.00 se va da startul competiţiei Duathlon Challenge în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu. Până în acest moment, aproximativ 170 de participanţi s-au înscris în cursă şi sunt pregătiţi să accepte provocarea de a pedala şi alerga în cadrul unei competiţii inedite.

Elementul special al acestei competiţii este îmbinarea alergării cu mersul pe bicicletă; astfel, la start se vor alinia echipe formate din 2, respectiv 3 concurenţi  cu o bicicletă, respectiv 2 biciclete, iar pe parcursul traseului membrii echipei pot face schimb de roluri pentru a obţine în final cel mai bun timp. O categorie mai aparte este cea de Family, unde pot participa 2 membri ai unei familii, ambii pe biciclete. Concurenţii vor parcurge un traseu pitoresc de 20, respectiv 30 km ( categoria Extreme), cu startul din zona scenei de pe lac înspre Răşinari – Trăinei.
Răzvan Pop, viceprimarul Sibiului, a confirmat prezenţa la eveniment şi va fi cel care va da la ora 10.00 startul competiţiei.
Cei mai buni concurenţi vor fi aplaudaţi de publicul spectator şi premiaţi de către organizatori, iar la festivitatea de premiere, domnul Gheorghe Sterp, consilier judeţean şi fost director al Clubului Sportiv Municipal le va înmâna câştigătorilor trofeele şi medaliile binemeritate.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...