Ora de Sibiu
Știri in direct

Un tânăr cu handicap din Cisnădie intră în greva foamei pe termen nelimitat. Se simte hărțuit

425

hambasanfoto-2Un tânăr de 35 de ani care locuiește la Centrul de Recuperare și Reabilitare persoane cu Handicap din Cisnădie, a anunțat printr-o scrisoare trimisă inclusiv președintelui Klaus Iohannis, că începând de luni, 19 septembrie, intră în greva foamei. Acesta spune că este hărțuit de conducerea instituției. Respectiv directoarea Ana Tincu.

Hambasan Nicolae Marius este actualmente internat la Centrul Pe Recuperare și Reabilitare pentru Persoane Cu Handicap Cisnadie, el fiind o persoana cu handicap locomotor. Acesta suferă de distrofie musculara duchen și spune că începand cu data 19 septembrie, ora 13.00 intră în greva foamei pe termen nelimitat.
”Din noiembrie 2013 sunt hartuit prin inscrisuri si psihic cat si provocat de catre conducerea Ana Tincu (conducerea CRRPH CISNADIE) si departamentul social”, motivează acesta într-o scrisoare remisă către Ora de Sibiu și trimisă mai multor instituții publice, inclusiv către aparatul președintelui Klaus Iohannis.
Tânărul spune că deja pe rol se află și un dosar penal deschis împotriva conducerii, respectiv a Anei Tincu și că a făcut nenumarate sesizari scrise catre institutiile abilitatee judetene si centrale. ”Conducerea Ana Tincu prin departamentul social (CRRPH CISNADIE) pe toata perioada a facut si transmis catre institutiile abilitare RAPOARTE CU INFORMATII ERONATE /MINCINOASE  (majoritatea) pentru a ma denigra cat si cu scopul ca nimeni sa nu ia în considerare sesizarile mele. Conducea Ana Tincu, a dat declaratii si rapoarte eronate despre subsemnatul catre diferite institutii judetene si centrale pe documente cu stampila unitatii si semnatura”, spune acesta în scrisoarea prin care anunță intrarea în greva foamei.
Acesta mai spune ca din luna iunie se afla in posesia mai multor documente si rapoarte, care fac obiectul de ABUZ IN SERVICIU SI INSCRISURI savarsite de catre Ana Tincu. ”Aceste documente aduse subsemnatului sunt din PC-ul  departamentului social CRRPH CISNADIE. Nu voi iesi din GREVA FOAMEI, pana la solutionarea problemelor”, afirmă acesta.

DGASPC i-a interzis să prezinte presei nereguli din cadrul centrului
Tânărul a depus mai multe plângeri și către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Interesant este că în răspunsul dat se specifică printre altele că acesta nu are voie să prezinte în mass-media informații legate de CRRPH Cisnădie. ”Dumneavoastră în calitate de beneficiar al serviciilor oferite de CRRPH Cisnădie, aveți obligația de a respecta prevederile regulamentului intern al centrului respectiv – beneficiarii nu au voie să furnizeze informații către mass-media, rețelele de socializare, din cadrul instituției sau în legătură cu aceasta sau cu angajații acesteia”, se arată într-un răspuns dat de DGASPC către tânărul care de luni intră în greva foamei.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...