DEFICIENTE constatate la hotelul HILTON din Sibiu. Ce au găsit inspectorii la fața locului

0 384

hiltonControalele inspectorilor de la Protecția Consumatorului la Hotelul Hilton după ce șase turiști cazați aici au acuzat probleme digestive în seara zilei de 27 septembrie, au scos la iveală mai multe nereguli și abateri.

Chiar dacă cei de hotelul Hilton au trimis un comunicat de presă prin care spun că cei șase turiști luați de ambulanțe marți seară și duși la spitalul județean, nu au servit masa în restaurantele din cadrul hotelului, OPC Sibiu a dispus un control la fața loculului. În urma verificărilor efectuate de comiarii de la CJPC Sibiu, s-au constatat mai multe abateri și deficiențe de la normele și legislația în vigoare.
Este vorba de nerespectarea condițiilor de depozitare impuse de producător pentru produsele fulgi ovăz – 2,4 kg, pesmet galben – 8 kg și fulgi de porumb – 0,75 kg.
De asemenea la 4 kilograme de file porționat de pește lipseau elementele de identificare, iar la un kilogram de scoici Saint Jaques lipseau etichetele în limba română. În fine două cântare nu aveau verificarea metrologică. ”S-a dispus oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul cosumului a produselor fără elemente de identificare precum și a produselor la care nu se respectă condițiile de depozitare impuse de producător și s-a întocmit proces verbal de distrugere”, se arată într-o informare remisă către Ora de Sibiu, de către Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor, Regiunea Centru Brașov.
VEZI ȘI: Starea turiștilor străini cazați la Hilton, ajunși de urgență la Spital. Ce spun medicii

Hilton spune altceva
Într-o informare oficială remisă către Ora de Sibiu, cei de la Hilton spun că de fapt ei au chemat de bună voie autoritățile și că nu s-a găsit nimic în neregulă. ” Conducerea hotelului a luat decizia, imediat dupa incident, de a chema in control institutiile abilitate ale statului pentru a clarifica daca exista vreo vina a hotelului in acest context. In urma controalelor efectuate de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Directia Sanitar Veterinara pentru Siguranta Alimentelor Sibiu si Directia de Sanatate Publica Sibiu s-a stabilit faptul ca la Hotel Hilton Sibiu nu s-au constatat abateri de la normele legale in vigoare”, se arată în comunicatul Hilton, comunicat pe care îl puteți vedea în întregime AICI.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.