pavilion

pavilionMuzeul ASTRA a primit o finanțare suplimentară pentru proiectul Patrimoniu deschis, în valoare de aproximativ 95.890 euro nerambursabili, în cadrul sesiunii de finanțare a unor activități suplimentare organizată din fondurile rămase nealocate în cadrul programului PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural.

Finanțarea va fi folosită pentru valorificarea celor 18 monumente aparținând minorităților etnice, incluse în circuitul de vizitare Calea minorităților etnice, care au beneficiat, din fondurile proiectului, de lucrări de conservare preventivă, de restaurare sau lucrări de reconstrucție.
Proiectul se va finaliza în luna aprilie 2017 și va avea o valoare totală de 3.595.941 euro nerambursabili, fonduri care au fost folosite pentru a realiza un program cultural complex, ce include construcția Pavilionului Muzeal Multicultural, reconstrucția, conservarea și restaurarea a 18 monumente reprezentative pentru diverse etnii din Muzeul în aer liber, dezvoltarea și promovarea circuitului expozițional „Calea minorităților etnice”, conservarea a 2.000 bunuri muzeale și consolidarea relațiilor româno-norvegiene prin cercetări comune privind istoria culturală a minorităților etnice.
Patrimoniu Deschis. Creșterea accesibilității publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA a fost ales ca proiect predefinit în cadrul programului PA16/RO12 „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”, primind o finanțare 100% nerambursabilă în valoare de 3.595.941 euro prin Granturile SEE 2009-2014 (Islanda, Liechtenstein și Norvegia).

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns