preot nou turnisor 2

preot-nou-turnisor-2Parohia Sibiu – Turnișor II are oficial un nou preot. Acesta a fost instalat oficial chiar în prezența fostului paroh. Gheorghe Negrea îi ia locul lui Nicolae Comânici, care a ieșit la pensie.

Credincioșii Parohiei Sibiu-Turnișor II au participat în număr mare de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la instalarea noului lor paroh, Gheorghe Negrea. Ceremonia a fost oficiată în Biserica „Sfântul Ilie” și „Sfântul Mina” de protopopul de Sibiu, Ioan Coșa,  alături de care s-au aflat fostul paroh, Nicolae Comănici și preotul Ioan Lupu, anunță Mitropolia Ardealului. Părintele protopop l-a prezentat credincioșilor pe preotul Gheorghe Negrea și a amintit activitatea sa pastorală în Parohia Vale, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu. Mai apoi i-a oferit Evanghelia, Crucea și cheia, simbolizând cele trei demnități și chemări preoțești. Fostul paroh, Nicolae Comănici, ieșit la pensie, a mulțumit credincioșilor pentru cei 25 de ani de împreună-colaborare și a fost felicitat de pr. protopop Ioan Coșa pentru cei 35 de ani de slujire în ogorul Domnului. În cuvântul rostit, părintele Gheorghe Negrea i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului pentru misiunea incredințată.

Comentariul meu

Lasă un răspuns