FC Hermannstadt caută a opta victorie consecutivă. Sâmbătă pe ”Municipal”

0 363

fc-hermannstadtEchipa sibiană primeşte vizita celor de la Metalurgistul Cugir, sâmbătă, la prânz, pe Stadionul „Municipal” Sibiu. Meciul va începe la ora 15:00 şi contează pentru etapa a X-a. Intrarea este liberă.

Înaintea acestui joc, FC Hermannstadt continuă să fie liderul clasamentului Seriei a V-a a Ligii a III-a, cu 25 de puncte, după ce, în urmă cu o săptămână, a câştigat cu 4-2 la Iernut. Victoria cu echipa din localitatea mureşeană a fost a şaptea consecutivă a echipei sibiene în acest sezon. Din lotul reţinut de antrenorii Marian Mărgărit, Cornel Caşolţan şi Florin Berţa pentru jocul de sâmbătă face parte şi Daniel Tătar, revenit după câteva zile de repaos în urma accidentării din meciul cu Avântul Reghin, din urmă cu două săptămâni. „Ne aşteaptă un nou meci foarte greu, cu o echipă foarte bine organizată şi agresivă, care are în componenţă jucători cu experienţă, unii cu multe meciuri în Liga I. Cred că, şi de data aceasta, ca în toate celelalte meciuri de până acum, numai de noi depinde dacă vom reuşi să obţinem toate cele 3 puncte. Suntem cea mai bună echipă din Liga a III-a, am demonstrat asta prin faptul că avem cele mai multe puncte şi, mai ales, prin evoluţii. Sperăm să ne menţinem neînvinşi şi după acest joc. Mai mult, să câştigăm toate cele 3 puncte, pentru a ne menţine pe primul loc. Îi aşteptăm pe suporteri în număr cât mai mare la stadion pentru a ne bucura împreună, la final, de o nouă victorie”, a declarat Daniel Tătar.
Preşedintele clubului FC Hermannstadt, Teodor Birţ, are încredere că sibienii vor obţine alte 3 puncte cu Metalurgistul Cugir. ”Suntem pe primul loc şi asta ne obligă să câştigăm toate meciurile. Suntem convinşi că fiecare echipă pe care o întâlnim se mobilizează suplimentar, din dorinţa de a învinge liderul, astfel că, pentru noi, fiecare meci e greu. Sâmbătă vine la Sibiu una dintre echipele ai cărei oficiali şi-au exprimat dorinţa de a promova în Liga a II-a, o echipă bine organizată, condusă de pe margine de un antrenor cu multă experienţă, dar pe care, şi cu ajutorul suporterilor, pe care-i aşteptăm la stadion în număr cât mai mare, sperăm să o învingem. Am deplină încredere atât în jucători, cât şi în staff-ul tehnic. Sunt convins că vor pregăti cu mare atenţie meciul, astfel încât sâmbătă să mai adăugăm 3 puncte la zestrea pe care o avem după 9 etape şi să facem astfel încă un pas spre atingerea obiectivului fixat. Sper ca vremea să ţină cu fotbalul şi suporterii noştri să vină în număr cât mai mare la stadion”, a afirmat Birţ.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.