accident nasol

accident nasolUn adolescent de 15 ani a furat o mașină dintr-o parcare de la Sibiu și a plecat la plimbare cu ea pe Valea Oltului. La Brezoi a făcut accident după ce s-a înfipt cu mașina într-un stâlp. Acum a fost reținut de poliție.

În data de 7 noiembrie, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni, respectiv furt de auto în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În fapt, polițiștii de la investigații criminale au stabilit faptul că în noaptea de 25/26.10.2016, folosindu-se de cheia originală lăsată de partea vătămată în interior, bănuitul (în vârstă de 15 ani, domiciliat în municipiul Mediaș) ar fi sustras dintr-o parcare situată în municipiul Sibiu un autoturism pe care ulterior, l-ar fi condus până în localitatea Brezoi, județul Vâlcea, unde l-ar fi abandonat după ce l-ar fi avariat în urma coliziunii cu un parapet de beton.
Minorul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.
Foto: arhiva

Comentariul meu

Lasă un răspuns