Ora de Sibiu
Știri in direct

​Consiliul Județean cere răbdare şi implicarea sibienilor în problema deşeurilor şi gunoaielor din Sibiu

2.734

Judeţul Sibiu este primul judeţ din Regiunea Centru şi al treilea din ţară care implementează un sistem de colectare selectivă complex al deşeurilor, cu cinci fracţii de selecţie. Până acum însă activitatea celor de la SC SOMA SRL, nu face fața situației din teren.
„Credem însă că prin asumarea colectării selective de către noi toţi – autorităţi şi cetăţeni deopotrivă – ca pe un pas necesar pentru o lume civilizată si un mediu sănătos, putem reuşi să fim un exemplu, aşa cum am reuşit şi în alte domenii”, spun reprezentantii Consiliului Judetean Sibiu.
Sesizările cetăţenilor care ajung în atenţia Consiliului Judeţean prin intermediul ADI ECO Sibiu (asociaţia de dezvoltare intercomunitară ce reuneşte primăriile din Zona 1 Sibiu) reprezintă o prioritate. „Vă asigur că în calitate de preşedintă a Consiliului Judeţean urmăresc îndeaproape modul în care fiecare din cei implicaţi îşi îndeplineşte responsabilităţile contractuale. În acest moment de debut al noului sistem, am dorit să pun accent pe cooperare, însă nu vom ezita să apelăm nici la sancţiuni în situaţiile în care constatăm abateri. Parte din sincope sunt explicabile prin faptul că proiectul a fost planificat şi dimensionat pe baza datelor anului 2007, iar pentru adaptarea la realităţile actuale, toţi cei implicaţi fac eforturi suplimentare. Încurajez cetăţenii să continue să sesizeze problemele pentru a se putea interveni cât mai rapid pentru soluţionarea lor.”, spune Daniela Cîmpean, preşedinte al CJ Sibiu.

Promovare ineficientă în rândul populației
Una dintre deficienţe este legată şi de comunicarea pentru această schimbare – trecerea de la lipsa unui sistem de colectare selectivă direct la unul complex cu 5 fracții de deșeuri nu a fost însoţită de o campanie adecvată întrucât acțiunile de comunicare din cadrul proiectului SMID s-au derulat în perioada 2012-2014, când încă nu era pus în practică sistemul de colectare selectivă. „Teoria fără practică nu poate să dea roade bune şi de aceea e nevoie acum să compensăm acest decalaj în informarea cetăţenilor. (…) Colectarea selectivă şi reciclarea trebuie să intre în mentalul colectiv, fiind responsabilitatea întregii comunităţi, iar acest lucru se va întâmpla treptat, nu peste noapte. Conducerea judeţului apelează la toţi cetăţenii să susţină cu răbdare şi spirit civic această schimbare, pentru că în joc este sănătatea copiilor noştri, a mediului în care trăim, şi cartea de vizită a fiecăruia dintre noi”, mai spun cei de la Consiliul Județean Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...