LIVE VIDEO – Sibiul găzduiește Cupa României la Taekwon-Do de la Sibiu. Transmitem în direct festivitatea de deschidere (ora 18.00)

0 5.162

Dacă doriți să vedeți pe viu un eveniment sportiv unic în România, puteți să mergeți în acest weekend la sala Transilvania . Peste 370 de sportivi sunt angrenați în competiție la Cupa României la Taekwon-Do ITF. Ora de Sibiu transmite în direct festivitatea de deschidere, sâmbătă de la ora 18.00.

PUMA Club Sibiu, alături de Federaţia Română de Taekwon-do ITF, organizează în perioada 19-20 noiembrie 2016 Cupa României la Taekwon-do ITF, una dintre cele mai importante competiţii sportive din sfera artelor marţiale, la nivel naţional. Evenimentul se desfăşoară la Sala Transilvania din Sibiu pe durata a două zile şi presupune organizarea de competiţii între sportivii/cluburile sportive din toată ţara, care vor lupta pentru a puncta în clasamentul general. Competiţiile sunt împărţite pe grupe de vârstă şi categorii de concurs şi se desfăşoară după un program prestabilit.
Deschiderea oficială a competiţiei va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie 2016, începând cu ora 18.00 şi va debuta cu discursul tradiţional susţinut de preşedintele Federaţiei, Domnul Cosmin Oprescu, urmând apoi demonstraţii de Taekwon-do susţinute de echipa de Taekwon-do a Federaţiei. Ora de Sibiu transmite în direct evenimentul la care intrarea este liberă.
Peste 370 de participanţi din partea cluburilor sportive de taekwon-do din ţară sunt aşteptaţi să ia parte la eveniment. De asemenea, oficialii Federaţiei Române de Taekwon-do vor fi prezenţi la Sibiu pentru a asista la această cupă naţională de mare anvergură.

“Este o onoare pentru noi să organizăm anul acesta Cupa României aici la Sibiu şi să transformăm pas cu pas oraşul într-o capitală a Taekwon-do-ului, un oraş cu tradiţie pentru acest sport. De la an la an se constată o creştere a interesului pentru Taekwon-do, fapt care ne bucură foarte tare şi ne motivează să organizăm tot mai multe campionate, cupe şi seminarii naţionale şi internaţionale de Taekwon-do la Sibiu”, a declarat Adrian Bibu, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Taekwon-do ITF.
Cupa României la Taekwon-do ITF este un eveniment organizat de PUMA Club Sibiu sub egida Federaţiei Române de Taekwon-do ITF şi susţinut de Consiliul Local prin Primăria Sibiu, fiind înscris pe Agenda Sportivă 2016 a Municipiului Sibiu. Evenimentul este deja unul cu tradiţie pentru Sibiu şi se doreşte continuarea promovării performanţei în taekwon-do, precum şi creşterea vizibilităţii Sibiului, ca şi centru de referinţă în domeniul artelor marţiale.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...