Raluca Turcan, PNL: „Învățământul profesional dual se îmbunătățește prin sprijin concret pentru mediul de afaceri.” (P.E.)

0 911

Din acest an există un cadru legal care favorizează învățământul profesional dual, în paralel cu îmbunătățirea învățământului profesional și tehnologic. Învățământul profesional dual se formează la cererea agenţilor economici.

Deputatul Raluca Turcan le reamintește oamenilor de afaceri că acest tip de educație vine în sprijinul activității lor, pe de-o parte și pe de altă parte, ei pot sprijini sistemul de educație și pot influența pozitiv destinul unor tineri aflați la începutul vieții sociale și care vor să învețe o meserie.  ”Învățământul profesional dual vine în sprijinul mediului de afaceri, al comunităților locale și al elevilor. Sistemul de educație asigură în acest tip de învățământ resursele umane şi financiare şi organizează formarea teoretică din şcoală, de una, două zile de studiu pe săptămână, iar angajatorul trebuie să ofere resursele umane şi financiare şi să organizeze formarea practică, de la locul de muncă, în celelalte trei, patru zile. Totul se desfășoară pe baza unui contract de muncă, încheiat între agentul economic şi elev, iar absolvenții au posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi, în acelaşi timp, au posibilitatea de a continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare”, susține președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan.raluca-turcan
Totodată, elevii vor primi din partea statului: decontarea cheltuielilor de transport şi facilăţi privind cazarea şi masa gratuite care se acordă elevilor care frecventează învăţământul dual  în altă localitate decât cea de domiciliu, indiferent de oferta de educaţie şi formare profesională disponibilă în localitatea de domiciliu.

Agenții economici care vor alege să investească în școlile profesionale vor putea deduce cheltuieli precum:
–  burse, echipamente, transport, masă, cazare, analize medicale;
–  rechizite, cărți, softuri educaţionale, materii prime şi materiale consumabile şi alte cheltuieli de acest tip;
– achiziții pentru laboratoare și locul de practică;
– salarii şi pregătirea profesorilor, tutorilor și formatorilor;
– cheltuieli de investiţii în spaţii de învăţământ.
Aceasta lege a fost adoptată de Guvernul Dacian Cioloș pe un proiect de lege inițiat de deputatul PNL de Sibiu Raluca Turcan.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.