VIDEO – FOTO Accident feroviar în India. Aproape 100 de oameni au murit după ce un tren a deraiat

0 1.487

Un tren care făcea legătura între două orașe din nordul Indiei a deraiat duminică. Nu mai puțin de 14 vagoane au sărit de pe șine.

Cel puţin 96 de persoane au murit şi peste 200 au fost rănite în India, după ce un tren de pasageri a deraiat duminică în nordul statului Uttar Pradesh, a anunţat poliţia, citată de site-ul agenţiei DPA, anunță mediafax.ro. Pasiprezece vagoane ale trenului care circula între oraşul Patna şi Indore au sărit de pe şine în Pukhrayan.
Echipele de salvare caută supravieţuitori blocaţi în trei vagoane puternic avariate, în care, la momentul accidentului, s-ar fi putut afla până la 150 de persoane. „Trebuie să acţionăm cu grijă, unii oameni ar putea fi încă în viaţă, iar noi tăiem metalul pentru a ajunge la ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Căilor Ferate indiene. „Operaţiunile de căutare continuă. Nouăzeci şi şase de corpuri au fost scoase. Multe persoane sunt rănite, cel puţin 75 sunt în stare critică, alte 150 prezintă răni uşoare” , a declarat un oficial din cadrul poliţiei.

video

Trenul cu 23 de vagoane transporta aproximativ 2.500 de pasageri care urmau să coboare în diferite staţii, iar majoritatea la Patna.

video

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.