Raluca Turcan: Pensiile și salariile pot crește susținut doar prin investiții (P.E.)

0 659

Dacă economia României nu va fi pusă în mișcare, sistemul public de pensii și salarii nu va putea fi susținut fără efecte negative asupra puterii de cumpărare a românilor. Aceasta este concluzia președintelui PNL Sibiu, Raluca Turcan după valul de promisiuni electorale fără acoperire lansate de partidele implicate în campania pentru alegerile parlamentare.

”Pensiile și salariile pot crește susținut doar prin investiții. Oamenii trebuie să cunoască exact realitatea, să facă diferența între politicienii cu bun simț, responsabili, profesioniști și între cei aflați în vânătoare de voturi”, susține deputatul liberal.
Raluca Turcan susține că setul de programe al PNL ce poate fi implementat din 2017 poate echilibra diferențele salariale din mediul bugetar, se pot reduce taxe, însă numai prin reducerea birocrației și prin generarea de legi fiscale care să aducă prosperitate în mediul privat. ”Aceasta este relația firească între economie, pensii și salarii. Alte propuneri, într-o alta logică sunt DOAR vorbe frumoase spuse în prag de campanie, pentru voturi”, a mai spus președintele PNL Sibiu.grafic-foto-02

Măsurile angajate de PNL:
Generalizarea cotei unice, pentru contribuţiile sociale. Astfel, toate contribuţiile sociale (CAS, CASS, şomaj, fonduri de risc etc), atât pentru angajat, cât şi pentru angajator, vor ajunge, cumulat, cel mult la 18%
Generalizarea cotei unice de 18%, pentru cota standard a TVA, eliminarea economiei subterane şi stimularea consumului din producţia internă.
Reducerea drumurilor și cozilor de la ghișee, să fie mai puţină birocraţie. Toate cheltuielile publice să fie la vedere, începând cu Guvernul şi până la cea mai mică administraţie publică locală;
Reducerea cu 50% numărul de impozite şi taxe și o lege a salarizării unitare care să recunoască statutul și importanța categoriilor profesionale în societatea românească.
Stoparea migrației medicilor prin DUBLAREA SALARIILOR acestora de la 1 iulie 2017 și reașezarea profesiei de medic în sistemul de salarizare românesc pe o grilă rațională;
Creșterea salariilor asistenților medicali în medie cu 20%, anual, începând cu 1 iulie 2017 până la dublarea acestora;
Creșterea anuală a salariilor profesorilor în medie cu 20% începând cu a doua jumătate a anului 2017, până la dublarea acestora, însoțită de evaluarea corpului didactic;
Eliminarea impozitării tuturor categoriilor de pensii;
Raluca Turcan
Președinte PNL Sibiu
Vicepreședinte PNL

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...