FC Hermannstadt joacă la victorie pe Municipal. De ziua președintelui clubului

0 854

Sibienii lui Marian Mărgărit vor evolua sâmbătă de la ora 14.00 cu ACS Comuna Recea. Jucătorii vor să îi facă un cadou frumos președintelui clubului, Teodor Birț, cel care își serbează ziua de naștere chiar în acest weekend.

După eșecul de la Jucu, scor 2-1, primul din această ediție de campionat, fotbaliștii sibieni revin pe teren propriu pentru ultima dată în tur. Sâmbătă, de la ora 14:00, FC Hermannstadt joacă pe Stadionul ”Municipal” cu una din performele rundei de acum o săptămână, ACS Comuna Recea, echipă care a câștigat cu 3-2 meciul disputat împotriva uneia dintre formațiile de pe podium, FC Zalău, după ce a fost condusă cu 2-0.
Revenit pe gazon după o perioadă mai lungă, în urma unei accidentări la umăr, mijlocașul Alexandru Neacșa speră să marcheze primul său gol într-un meci oficial pe ”Municipal” de când s-a transferat la FC Hermannstadt. Neacșa susține că jucătorii sibieni îi vor dedica o eventuală victorie președintelului clubului, Teodor Birț, care își serbează chiar sâmbătă ziua de naștere. ”Meciul de sâmbătă va fi unul aparte pentru mine. Este un meci care trebuie câștigat, împotriva unei echipe imprevizibile, care a reușit să întoarcă rezultatul de la 2-0, în etapa trecută, pe teren propriu, cu Zalăul, și să câștige cu 3-2. Trebuie să tratăm acest joc cu seriozitate, ca de altfel pe toate cele de până acum. Îmi doresc să marchez. Ar fi pentru prima dată în fața propriilor suporteri. Ne dorim să îi dedicăm victoria domnului președinte (n.a. Teodor Birț), care își serbează ziua de naștere chiar sâmbătă”, a declarat Alexandru Neacșa.
Și Radu Necșulescu e de părere că echipa pe care FC Hermannstadt o va întâlni sâmbătă este una periculoasă. ”Ne așteaptă un meci deosebit de greu, cu un adversar foarte bun, dar dacă îl vom aborda cu seriozitate nu vom avea probleme pentru a obține victoria”, a spus Necșulescu.
După 13 etape, FC Hermannstadt este liderul Seriei a V-a a Ligii a III-a, cu 31 de puncte, cu 5 mai multe decât Sănătatea Cluj și 6 peste FC Zalău.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.