Ministrul transporturilor pe Valea Oltului: Autostrada Sibiu – Pitești este prioritate ZERO. Lansăm licitațiile pentru începerea lucrărilor

0 4.613

Sorin Bușe a declarat luni că din punctul său de vedere autostrada peste munți între Sibiu și Pitești este proritate zero incontestabilă pentru statul român.

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat, luni, că autostrada Sibiu – Piteşti este „prioritate zero” şi intenţionează să lanseze licitaţiile pentru loturile din capete întrucât „un lucru odată început e mai greu de oprit”, anunță news.ro. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, împreună cu reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a făcut, luni, o vizită de lucru pe Drumul Naţional 7 – Valea Oltului. Vizita a fost ocazionată de încheierea lucrărilor de lărgire a şoselei, în apropierea localităţii Câineni, dar şi de consolidare a drumului la Turnul Spart.
Întrebat care mai sunt noutăţile în ceea ce priveşte autostrada Sibiu – Piteşti, ministrul a precizat: „Am vrut să începem, nu mai vreau să vorbim despre acest proiect important, vreau să-l începem. Intenţia noastră a fost să şi lansăm licitaţiile pentru capete, ca să înceapă, că un lucru odată început e mai greu de oprit”. Ministrul a anunţat că termenul de finalizare asumat este „bătut în cuie”.viaduct munti„Proiectul Sibiu – Piteşti este pentru noi prioritate zero incontestabilă şi dorim să avansăm cât mai mult cu acest proiect. Să fie început. La lotul IV studiul geo este aproape terminat, ceea ce înseamnă că studiul de fezabilitate o să fie terminat în curând şi după aceea vedem cum putem lansa capetele şi cum putem face joncţiunile”, a mai spus Sorin Buşe.
Vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR) a anunţat că problemele semnalate de inginerii organismului de consultanţă Jaspers, angajat de România pentru asistenţă tehnică la realizarea autostrăzii Piteşti – Sibiu, au fost rezolvate din punct de vedere tehnic, iar proiectul poate trece la etapa de dezvoltare.
Autostrada Piteşti-Sibiu, cu o lungime de 117 kilometri şi făcând parte din autostrada Bucureşti-Nădlac (A1), este unul dintre cele mai aşteptate proiecte de infrastructură din România. Realizarea sa ar permite traficul neîntrerupt pe autostradă între Capitală şi frontiera cu Ungaria. Autostrada ar fi prima care ar trece munţii, făcând legătura între Muntenia şi Transilvania, peste Munţii Carpaţi.
La începutul acestei săptămâni, CNAIR şi Ministerul Transporturilor au prezentat public traseul autostrăzii Piteşi-Sibiu, criticat de Jaspers, ca fiind varianta finală aleasă. Inginerii organismului de consultanţă Jaspers au avertizat recent că soluţia găsită de CNAIR nu este fezabilă din punct de vedere al construirii, accesului şi operării. Compania de drumuri a prezentat public traseul cu probleme ca fiind cel ales definitiv, potrivit Digi 24.
Jaspers reclamă că unul dintre pilonii unui pod de la kilometrul 49 al viitoarei autostrăzi Piteşti-Sibiu este amplasat pe Drumul Judeţean 703M (DJ 703M), care face legătura între comunele Perişani şi Cornet din judeţul Vâlcea. În plus, într-un alt punct al autostrăzii, piciorul unui pod pică în albia râului Băiaşu. Potrivit CNAIR, aceste probleme au fost deja studiate şi rezolvate.
O altă problemă semnalată de inginerii Jaspers este o soluţie CNAIR care ar ignora, la kilometrul 54, intersecţia cu Drumul Naţional 7D (DN7D), care face legătura între Curtea de Argeş, judeţul Argeş, şi comuna Căineni, judeţul Vâlcea. Reprezentanţii CNAIR suţin că soluţia a fost deja luată în considerare, iar ea constă ”într-un re-aliniament al DN7D, inclusiv un nou pasaj superior care traversează autostrada prin intermediul structurii principale. Planul respectiv a fost actualizat şi va fi prezentat în cadrul revizuirii raportului actualizat”.
Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, anunţa, la începutul săptămânii trecute, că traseul final pentru autostrada Sibiu – Piteşti a fost avizat, autorităţile optând pentru prima variantă, care trece prin Curtea de Argeş, apoi prin Văleni şi iese în judeţul Vâlcea, în localitatea Racoviţa.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...