Trafic de influneță.Vasile Blaga trimis în judecată de DNA

0 633

Senator în Parlamentul României, Vasile Blaga a fost trimis în judecată de procuroii DNA din Ploiești în dosarul în care este acuzat de trafin de infulență.

Conform unui comunicat transmis, luni, de DNA, procurorii Serviciului Teritorial Ploiești au dispus disjungerea cazului și continuarea cercetărilor, potrivit mediafax.ro

„În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale. Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ştefan Gheorghe, vicepreşedintele respectivei formaţiuni politice (500.000 euro) şi printr-un alt intermediar (200.000 euro)”, susţin procurorii DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei față de mai multe persoane printre care Horațiu Berdilă și Gheorghe Stefan, cercetările urmând să fie contiune în ceea ce îi privește pe cei menționați.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...