VIDEO FOTO Manifestare de forță! Sală neîncăpătoare pentru liberalii sibieni! Sprijin total pentru KLAUS IOHANNIS (P.E.)

0 2.518

Peste o mie de sibieni s-au manifestat clar împotriva corupției, împotriva cinismului, a interesului personal al politicienilor în detrimentul interesului public. Vineri, Sala Thalia a devenit neîncăpătoare pentru liberalii sibieni într-o manifestare de forță.

Nu a contat că a fost zi liberă, că vremea a fost capricioasă, liberalii și-au demonstrat determinarea de a-și exprima sprijinul pentru președintele țării, Klaus Iohannis și pentru o majoritate parlamentară care să nu mai repete din erorile trecutului.
Rând pe rând, echipa propusă pentru Parlament a PNL, împreună cu cei 32 de primari ai PNL și cu președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, și-au luat angajamente publice în fața alegătorilor, angajamente care să poată fi urmărite în următorul mandat în Parlament.
Atuurile liberalilor sibieni sunt integritatea, proiectele concrete de până acum, în interesul comunității și voința de implicare.pnl-2 Realitatea este că proiectele legislative pe educație ale deputatului PNL Raluca Turcan, cum sunt decontul integral al transportului elevilor navetiști, manualele gratuite pentru toți elevii de până în clasa a XII-a sau întărirea învățământului profesional, sunt grăitoare pentru un parlamentar care nu a beneficiat de majoritate parlamentară. Proiecte importante în folosul comunității pot fi atribuite și celorlalți candidați pentru Parlamentul României. Atragerea de fonduri europene, de investiții cu locuri de muncă nou create sau facilitarea accesului la comunicare rapidă și de calitate, sprijin pentru fermierii locali sunt doar câteva exemple care le dau credibilitate candidaților liberalii, în raport cu competitorii lor politici. pnl-sibiuPreședintele PNL Raluca Turcan a afirmat sincer și deschis în fața colegilor că liberalii sibieni nu vor folosi minciuni și dezinformări pentru a atrage voturi, ci vor merge pe soluții concrete, viabile, de dezvoltare susținută a României pe termen lung. „Dezvoltarea României vine din investiții, din locuri de muncă, din mai puțină hârțogăraie. Dintr-un stat care te servește și nu unul care te asuprește. Din echitate și egalitate de șanse. Dezvoltarea înseamnă oportunități create pentru prosperitate și nu milă sau pomană. Șanse pe care oamenii să le poată  valorifica. Pentru că sibienii știu să-și construiască viitorul. Le trebuie doar respect, demnitate și sprijin țintit exact acolo unde e nevoie. Prosperitatea județului poate veni de la fermierii care să fie lăsați să-și crească animalele, dar care să nu-și arunce laptele. Să aibă unde să-și vândă produsele. Prosperitatea vine de la firme românești, mici sau medii, pe care statul să nu le jecmănească, ci să le dea ajutor să pornească la drum. Sau măcar să nu le creeze dificultăți la pornire.turcanDemnitatea vine din școli bune, care să le dea copiilor cunoștințe pentru o meserie şi din servicii medicale care să te facă bine.
Eficiența vine de la angajați care să fie stimulați să performeze și încurajați să performeze prin salariile pe care le primesc”, a afirmat președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, în acord cu întreaga echipa a PNL.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...