Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

VIDEO – Nouă morți și zeci de dispăruți după ce un club de noapte a fost cuprins de un incendiu

9.544

Tragedie de proporții peste Ocean în Oakland. Cel puțin nouă oameni au murit și despre alți 25 sunt dați dispăruți după ce un club de noapte a fost făcut scrum de un incendiu devastator.

Autorităţile americane au anunţat sâmbătă că nouă persoane şi-au pierdut viaţa, iar cel puţin 25 sunt dispărute în urma unui incendiu devastator care a izbucnit la o petrecere ”rave” din metropola Oakland, anunță news.ro. Între timp, şeriful local a precizat că autorităţile se aşteaptă ca bilanţul să ajungă la 30 sau 40 de morţi. Se pare că petrecerea avea loc într-un depozit industrial care a fost modificat pentru a găzdui spaţii de locuit pentru artiştii din districtul Fruitville, scriu AFP şi Washington Post.
Şeriful din Alameda County a declarat că autorităţile se pregătesc pentru a recupera între 30 şi 40 de cadavre din depozitul distrus de incendiu. Până în acest moment, a fost confirmat decesul a nouă persoane, iar autorităţile nu ştiu exact numărul participanţilor la petrecerea din depozit. Directoarea Departamentului de Incendii din Oakland, Theresa Deloach-Reed, a explicat că incendiul a izbucnit vineri în jurul orei locale 22.30 (sâmbătă 9.30 ora României). Se pare că cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu erau blocaţi la al doilea etaj al depozitului industrial, cunoscut sub numele de ”Oakland Ghostship”. ”Cred că a fost un incendiu care s-a extins repede”, a declarat Deloach-Reed. Autorităţile americane nu au determinat încă sursa incendiului devastator de la petrecerea cu muzică electronică, la care participau între 50 şi 100 de persoane.


Pompierii nu au reuşit să stingă flăcările până sâmbătă după-amiază. De asemenea, până la 72 de pompieri au intervenit în încercarea de a stinge incediul, însă flăcările erau prea intense pentru a permite echipajelor să intre în clădire. ”Încă trebuie să facem o căutare completă în această clădire şi nu ştim care este potenţialul număr al victimelor”, a precizat directoarea Departamentului de Incendii. Depozitul industrial adăpostea mai multe locuinţe pentru artişti şi avea inclusiv o scară construită din paleţi de rumeguş.
”Nu exista o ieşire sau o intrare reală în clădire. Nu ştiu de unde au pornit flăcările, dar ştiu că evacuarea a fost îngreunată de structura depozitului”, a explicat Reed. Stingerea incendiului a fost îngreunată de obiectele îngrămădite în respectiva clădire. ”Era plin de la un capăt la celălalt cu piese de mobilier, obiecte de colecţie şi tot felul de fleacuri. Era aproape ca un labirint”, a declarat Theresa Deloach-Reed.


De asemenea, nu exista un sistem automat de stingere a incendiilor în respectivul depozit şi niciun detector de fum nu era activat. Flăcările s-au extins extrem de rapid în depozit, iar la un moment dat pompierii au fost forţaţi să se retragă.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...