Ora de Sibiu
Știri in direct

Frigul și zăpada înghețată fac victime la Sibiu. Două femei internate de urgență

792

Zăpada aduce și probleme pe lângă bucuria copiilor sau a iubitorilor sporturilor de iarnă. De la începutul acestei luni 32 de persoane s-au ales cu fracturi în urma căzăturilor pe zăpadă. Doar ieri, cinci persoane au ajuns la Urgență.

Zăpada care s-a așternut peste Sibiu în urmă cu câteva zile și temperaturile scăzute, au făcut ca  străzile și trotuarele din oraș, dar și din comunele din județ, să se transforme în anumite locuri, în adevărate patinoare. Astfel în perioada 4 – 13 decembrie, nu mai puțin de 32 de sibieni au suferit fracturi în urma unor căzături pe gheață sau zăpadă. Numai marți, 13 decembrie, de exemplu, cinci  persoane au fost diagnosticate cu fractruri, iar două au rămas internate. ”Este vorba de cinci persoane cu vârste între 29 și 63 de ani. Toate sunt de sex feminin. Două au rămas internate și sunt sub supraveghere medicală”, a explicat Decebal Todăriță, purtător de cuvânt la Spitalul Județean Sibiu. Cele două femei internate au 53 și respectiv 60 de ani și sunt diagnosticate cu fractură de șold. Cele cinci  persoane care au suferit ieri fracturi sunt din Sibiu, Tălmaciu și Rășinari. Foto: arhivă

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...