Mediaşul pierde 3 puncte. Gaz Metan coboară în clasament

396

Gaz Metan Mediaș rămâne sancționată cu trei puncte pentru nerespectarea fair-play-ului financiar, după ce Comisia de Apel pentru acordarea licenței cluburilor, a respins apelurile depuse de echipă.

Cluburile ASA Târgu Mureș, Gaz Metan Mediaș și Pandurii Târgu Jiu au fost sancționate luni de Comisia de primă instanță pentru acordarea licențelor din cadrul FRF cu deducerea a câte trei puncte din clasamentul Ligii I pentru nerespectarea fair-play-ului financiar. Aceste grupări nu și-au achitat datoriile către angajați și către alte cluburi până la data de 30 noiembrie.
Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor a respins vineri apelurile formulate de Gaz Metan și Pandurii, iar ASA nu a depus apel.
Deciziile Comisiei de apel sunt definitive și executorii și pot fi atacate cu recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în termen de 21 de zile, adică până la data de 12 ianuarie 2017.
Apelul clubului CS Gaz Metan Mediaș a fost respins și s-a menținut sancționarea clubului cu deducerea a trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare, pentru încălcarea articolului 54.3 privind lipsa datoriilor financiare restante către cluburi — actualizare. De asemenea, clubul a fost sancționat cu penalitate financiară de 10 mii lei pentru depășirea termenului-limită de transmitere către Administrația de monitorizare a raportărilor financiare”, se precizează în comunicat
Deciziile Comisiei de apel sunt definitive și executorii. Deciziile pot fi atacate cu recurs la TAS în termen de 21 de zile, respectiv până la data de 12 ianuarie 2017. TAS va pronunța soluția până la data de 15 februarie 2017, conform Convenției Arbitrale între FRF și cluburile licențiate de Liga I, decizia TAS fiind irevocabilă, scrie Agerpres.ro.

data-ad-slot="4949109893" data-ad-format="autorelaxed" data-full-width-responsive="true">

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.