Ora de Sibiu
Știri in direct

Vremea pentru luni şi marți. Meteorologii ne dau veşti bune

246

După câteva zile în care am avut parte de temperaturi mai scăzute, meteorologii de la ANM spun că vremea se încălzeşte.

Valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior, astfel încât cele diurne se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei în majoritatea regiunilor, mai ales în cele din sud şi din est, informează ANM, anunta mediafax.ro.

LUNI
Maximele vor fi cuprinse în general între -2 şi 10 grade, iar minimele între -15…-13 grade în depresiuni şi -1…0 grade în sud-vest şi pe litoral. Cerul va fi variabil la senin, dar începând de seara se va înnora treptat în vestul, centrul şi nordul ţării. În cursul nopţii vor fi precipitaţii slabe mixte, local în Banat şi izolat posibil în Crişana, unde vor fi condiţii de polei, predominant sub formă de ninsoare pe arii restrânse în Maramureş şi ninsori în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în special la altitudini mari. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţă.

MARŢI
Regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, deşi valorile diurne vor marca o scădere faţă de cele din ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros şi va ninge slab, pe arii restrânse, în cursul zilei, în regiunile intracarpatice şi la munte, iar noaptea în nord-vestul teritoriului. În restul zonelor, doar cu totul izolat vor fi posibile precipitaţii slabe mixte.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar şi în regiunile sud-vestice şi nord-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în depresiuni şi 8 grade în sud, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -9 şi -1 grad.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...