Ora de Sibiu
Știri in direct

FC Hermannstadt se reunește în 16 ianuarie. Programul amicalurilor și al pregătirii de iarnă

420

Reunirea lotului echipei FC Hermannstadt va avea loc luni, 16 ianuarie, sub comanda noului staff tehnic, format din Jan Gavrilă – director tehnic, Eugen Beza – antrenor principal, Florin Berța, Răzvan Dâlbea – antrenori secunzi.

În prima săptămână, în paralel cu reacomodarea la efort, jucătorii vor efectua vizita medicală. Tot în săptămâna 16 – 22 ianuarie vor fi chemați o serie de jucători în probe, astfel încât în urma meciului de pregătire de la sfârșitul săptămânii, staff-ul tehnic să stabilească lotul de jucători care va intra in cantonamentul de iarnă.
De luni, 23 ianuarie, fotbaliștii sibieni vor efectua un cantonament centralizat în localitate, timp de 12 zile. În această perioadă, pe lângă cele două antrenamente zilnice, jucătorii echipei FC Hermannstadt vor susține și două amicale, în compania echipei Unirea Alba Iulia (Liga a III-a). Primul dintre acestea va avea loc în data de 1 februarie, în deplasare, iar al doilea, două zile mai târziu, la Sibiu. După încheierea cantonamentului de iarnă, FC Hermannstadt va mai susține alte 6 meciuri de verificare.
Programul acestora este următorul:
– 8 februarie, cu SCM Pitești, liderul Seriei a III-a a Ligii a III-a, la Pitești;
– 10 februarie, cu AFC Hărman, ocupanta locului al doilea în Seria I a Ligii a III-a, la Sibiu;
– 15 și 22 februarie, cu CSN Cetate Deva, echipă din Seria a IV-a a celui de-al treilea eșalon; – 18 februarie, la Sibiu, în compania echipei ACS Industria Galda Liga a III-a, Seria a IV-a;
– 25 februarie, în deplasare, cu ACS Industria Galda.
Reluarea campionatului Ligii a III-a este programată pentru data de 4 martie. În prima etapă din retur, FC Hermannstadt va juca în deplasare cu FC Zalău. În tur, echipa noastră a câștigat pe Stadionul ”Municipal” cu scorul de 1-0.
FC Hermannstadt este liderul clasamentului Seriei a V-a a Ligii a III-a, cu 34 de puncte.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...