Criminalul din Şura Mare face pe nebunul şi spune că nu îşi aduce aminte nimic. Medicii au stabilit însă cu totul altceva

445

Bărbatul din Şura Mare care şi-a omorât fiica şi soţia de Crăciun, susţine că nu îşi aminteşte nimic. Medicii psihiatrii spun însă că acesta are discernământ.

Procurorii au cerut arestarea preventivă a criminalului pentru 30 de zile se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Simion Tăvală, acuzat de omor calificat, are discernământ, spun psihiatrii care deja l-au evaluat. Inculpatul susține că nu își mai aduce aminte nimic începând chiar cu ziua în care este acuzat că a comis dubla crimă.
Sibianul acuzat de omor a încercat să se sinucidă în aceeași zi, ajungând la ATI-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu, însă în prezent a fost externat, fiind arestat. Bărbatul a încercat să se spânzure în șura casei, fiind găsit de fiul său și adus la spitalul din Sibiu, potrivit anchetatorilor. Sibianul și-a strangulat nevasta, aruncând-o în fântâna din curtea casei lor din Șura Mare, după care a încercat să o stranguleze și pe fiica sa, de 14 ani, pe care a aruncat-o în aceeași fântână, deși fata mai trăia, susțin procurorii.
„Din probele administrate până la acest moment a rezultat că, pe fondul unor neînțelegeri grave pe care numitul T.S. le avea cu soția sa T.V.M., între cei doi desfășurându-se o acțiune de divorț, dar și cu fiica sa minoră T.G.M., în vârstă de 14 ani, în dimineața zilei de 25.12.2016, între orele 05.00 — 06.00, în timp ce cei trei se aflau la domiciliul comun din com. Șura Mare, după ce s-au întors dintr-o vizită efectuată la vecini cu ocazia ajunului Crăciunului, între autor și victime a avut loc un nou scandal, care a degenerat în acte de violență, ocazie cu care T. S. a ucis-o pe soția sa T. V. M. prin ștrangulare, iar ulterior a aruncat trupul victimei într-o fântână cu adâncimea de circa 18 m, aflată în curtea casei, respectiv a ucis-o și pe fiica sa T.G.M., pe care a încercat de asemenea să o ștranguleze cu un laț, aruncându-i de asemenea corpul în aceeași fântână în condițiile în care victima era încă în viață, astfel că aceasta a decedat ca urmare a asfixiei mecanice prin înec”, scrie Agerpres.ro.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.