Prima conferință națională a USR-ului se ține la Sibiu. Vin lideri din toată țara

Între 13-15 ianuarie 2017, peste 400 de membrii USR din toatã ţara se vor întâlni la hotelul Ibis din Sibiu pentru a dezbate rezultatele post-campanie şi viitorul tinerei formaţiuni politice, Uniunea Salvaţi România.

Conceputã iniţial ca un teambuilding al echipei extinse , întalnirea de la Sibiu s-a transformat, prin implicarea membrilor din teritoriu, într-o conferinţă naţională, pe a cãrei agendã se regãsesc teme de interes imediat precum “ Curente ideologice în USR”, “Extindere teritorialã”, dar şi o analizã a campaniei electorale din 2016 din perspectiva partidului.
“ Este o mare bucurie pentru noi sa organizãm la Sibiu prima întalnire a USR, un moment care va ramane cu siguranţã un punct de referinţă în istoria partidului. Au existat şi alte propuneri de oraşe pentru desfãşurarea acestui eveniment important, iar faptul cã Sibiul a fost ales sã gãzduiască această întâlnire este dovada că în centrul ţării bate inima unei filiale puternice”, a spus Raluca Amariei, preşedinta Filialei USR Sibiu.
La Sibiu sunt asteptaţi să sosească Nicuşor Dan, preşedintele Uniunii Salvaţi România la nivel naţional, Clotilde Armand, vicepreşedinte USR, membrii şi preşedinţi ai celor 42 de filiale naţionale, dar şi 28 de deputaţi şi 11 senatori desemnaţi să reprezinte această formaţiune politică în Parlament.
Lucrările USR se vor incheia duminică, 15 ianuarie la ora 12, printr-o conferinţă de presă susţinută in sala Turandot a Hotelului Ibis de Nicuşor Dan, preşedintele USR şi Raluca Amariei, preşedinta Filialei USR Sibiu.

Afișări: 346 *se actualizează din oră în oră

Citește și Mai multe de acelasi autor

Spune ce crezi

Prima conferință națională a USR-ului se ține la Sibiu. Vin lideri din toată țara

Între 13-15 ianuarie 2017, peste 400 de membrii USR din toatã ţara se vor întâlni la hotelul Ibis din Sibiu pentru a dezbate rezultatele post-campanie şi viitorul tinerei formaţiuni politice, Uniunea Salvaţi România. Conceputã iniţial ca un teambuilding al echipei extinse , întalnirea de la Sibiu s-a transformat, prin implicarea membrilor din teritoriu, într-o conferinţă naţională

FOTO – Românul decedat în accidentul din Ungaria este din SIBIU. Se întorcea dintr-o cursă din Germania

Românul care a decedat în tragedia rutieră avută loc la granița dintre Ungaria și România este din Sibiu. Bărbatul de 40 de ani era în microbuzul alb lovit de autobuz și se întorcea dintr-o cursă

Weekend cu trei proteste într-o singură zi la Sibiu. Se știe traseul mitingului mare

Sibienii sunt invitați în acest weekend să participe la nu mai puțin de trei proteste în aceeiași zi. Duminică vom avea “Protestul Copiilor”, “Ora de lectură” şi Protest şi marş împotriva Ordonanţei “elefanţilor”. Organizatorul protestelor de

FOTO – Dispariția tânărului din Sibiu în Ungaria, șochează: ’’Un singur român a decedat şi acela este Puiuţul nostru’’

Locuitorii din cartierul sibian Lazaret sunt șocați de moartea șoferului în accidentul din Ungaria. Puiu Mihail Dan a lăsat în urma sa o soție și doi copii îndurerați, iar tot cei ce îl cunoșteau sunt

Elevii de la Școala I.L. Caragiale și Liceul Pedagogic, ”actori” la un concert educativ la Sala Thalia

Seria de concerte educative ”Muzica în pași de dans”, organizată de pentru elevi din școlile sibiene, a fost reluată vineri, 17 februarie 2017, la Sala Thalia. Peste 700 copii de la Şcoala Generală I.L. Caragiale şi

Primarul Șelimbărului explică ce înseamnă ’’Marea Unire’’ a comunei cu municipiul Sibiu

Edilul celei mai dezvoltate comune din județ a explicat vineri ce înseamnă pentru șelimbăreni punerea în aplicare a proiectelor comune de dezvoltare a Șelimbărului și municipiului Sibiu. Marius Grecu afirmă că patru astfel de proiecte

Loading...