Cod galben de polei la Sibiu și alte 31 de județe. Până când e valabil

147

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie un număr de 31 de judeţe, printre care și Sibiu, au intrat sub avertizare cod galben de polei, vineri dimineaţă, la ora 5.00, valabil până sâmbătă dimineață la ora 12:00.

Judeţele afectate sunt Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Braşov, Argeş, Olt, Covasna, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa.
Astfel, în aceste zone până sâmbătă la prânz vor fi precipitaţii mixte asociate cu polei în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în nord-vest şi la munte cantităţile vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat.
În judeţul Caraş-Severin, la peste 1.800 de metri altitudine, vor fi intensificări ale vântului, care la rafală vor depăşi viteze de 90-100 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.
În prima parte a zilei de vineri, poleiul va fi semnalat în Banat şi Crişana, iar după-amiază, în Transilvania şi nordul Moldovei.
De asemenea, poleiul se va depune şi în Oltenia, vestul Munteniei şi local în Transilvania şi Moldova, în noaptea de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă, când va fi semnalat şi în restul teritoriului.
La munte, vor fi ninsori moderate cantitativ şi temporar viscolite. În noaptea de vineri spre sâmbătă, ninsorile se vor extinde în regiunile intracarpatice. Aici, vântul va avea intensificări pe tot parcursul intervalului, iar rafalele vor ajunge la 70-80 de kilometri pe oră.
Vântul va avea intensificări cu viteze de 55-65 de kilometri pe oră şi trecător peste 70 de kilometri pe oră şi în regiunile vestice în cursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, scrie Hotnews.ro.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.