Sibiul primește oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2019 într-o ceremonie organizată la Atena

0 104

În data de 25 ianuarie 2017, la Atena, va avea loc decernarea oficială a titlului de Regiune Gastronomică Europeană județului Sibiu pentru anul 2019 oficiată de Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism.

Aceasta este ultima etapă în obținerea titlului, care a fost precedată de depunerea dosarului de candidatură în luna iulie 2016 și găzduirea în luna septembrie 2016 a vizitei juriului internațional, care a analizat dosarul de candidatură și a descoperit la fața locului motivele pentru care județul Sibiu merită acest titlu. Ceremonia de decernare va fi precedată în data de 24 ianuarie de festivitatea de transmitere a titlului de Regiune Gastronomică de la regiunile care au purtat acest titlu în 2016 (Minho – Portugalia și Catalonia – Spania) către cele care îl vor purta în anul 2017: Aarhus/Danemarca Centrală, Riga–Gauja (Letonia), Lombardia de Est (Italia).
Sibiul este membru al platformei Regiune Gastronomică Europeană din anul 2014 prin Primăria Muncipiului Sibiu, iar dosarul de candidatură a fost realizat de un consorțiu de parteneri, format din Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu. Sibiul va fi reprezentat la cele două evenimente de o delegație formată din reprezentați ai instituțiilor care formează consorțiul amintit.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.