Ministrul Finanțelor exclude total ideea introducerii de taxe noi sau creşteri de taxe

0 118

Ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, a declarat  că după o primă evaluare a bugetului crede că există spaţiu fiscal pentru a finanţa toate măsurile care se regăsesc în programul de guvernare şi că exclude introducerea de taxe noi sau creşteri de taxe.

“Vestea bună este că pe evaluarea veniturilor, suntem astăzi la 253,2 miliarde de lei. După o primă evaluare cred că avem spaţiu fiscal pentru a finanţa toate măsurile care se regăsesc în programul de guvernare şi vizează exerciţiul financiar 2017”, a arătat ministrul.
În ceea ce priveşte păstrarea deficitului la 3%, ministrul Finanţelor a spus că limita de deficit nu este negociabilă.
”Afirmaţia că suntem pe un deficit de 9 miliarde aparţine domnului Ionuţ Dumitru, care înainte de a fi preşedintele Consiliului fiscal este un analist economic. Care este diferenţa între ce spune domnul Dumitru şi ce spunem noi? Noi am stabilit ca regulă de lucru şi sarcină adoptată în Guvern, că orice măsură care vine cu impact pe creşteri de cheltuieli, să fie dublată de o măsură foarte clară care compensează printr-o creştere de venit. De aceea am intrat în şedinţă de guvern cu două ordonanţe: una de modificare a Codului fiscal şi una privind măsuri fiscal-bugetare care vizau creşterea salariilor în administraţia publică. Am prezentat şi Primului-ministru şi întregului Guvern un bilanţ din care rezultă că ceea ce vine cu plus pe cheltuieli se compensează printr-o suplimentare a veniturilor ”, a completat Ştefan.
Un alt exemplu în care ministrul Finanţelor nu este de acord cu preşedintele Consiliului Fiscal este impactul anumitor măsuri.
“Vă dau un singur exemplu: este vorba despre creşterea plafonului de impozitare pe cifra de afaceri cu 1%, de la 100.000 la 500.000 euro. Dânsul face afirmaţia că ar veni cu un minus pe încasări de peste 900 de milioane de lei. Noi am tras concluzia ca din punctul de vedere al impactului asupra încasării este o măsură neutră, dar va produce efecte în mod indirect, pentru că va genera locuri de muncă”, a completat Ştefan.
Întrebat dacă va adopta toate măsurile prevăzute în programul de guvernare al PSD, ministrul Finanţelor a spus că prevederile programului de guvernare reprezintă normă legală. “Nu se pune problema de a renunţa la vreuna dintre măsuri”, a completat Ştefan.
“Măsuri noi vor fi, dar nu vor genera o înăsprire a fiscalităţii, iar introducerea de taxe noi sau de cote de taxe este total exclusă”, a mai spus ministrul Finanţelor Publice.
Ministerul Finanţelor a început, vineri, discuţii cu ordonatorii de credite în legătură cu limitele de cheltuieli, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a avertizat recent asupra dificultăţii respectării de către Guvern a unui deficit bugetar de 3% din produsul intern brut (PIB) în acest an.
Iohannis a declarat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu, că „nu va fi deloc uşor” ca Guvernul să vină cu un buget sustenabil, cu deficit de sub 3% din PIB şi cu respectarea tuturor angajamentelor, având în vedere măsurile deja luate. Preşedintele a avertizat că este problema Guvernului să aibă soluţii pentru ca deficitul să rămână în limitele stabilite, scrie News.ro.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...