Vitejie la volan în Tălmaciu. A condus fără permis și a intrat într-un tir.

127

Un bărbat din București, a intrat în coliziune cu un tir, într-o curbă de pe raza localității Tălmaciu. Polițiștii sibieni au depistat că acesta avea dreptul de conducere suspendat din anul 2012.

​În data de 17 ianuarie, în jurul orei 0840, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați cu privire la producerea pe DN 7, în localitatea Tălmaciu, a unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale. 

La fața locului polițiștii rutieri au identificat conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în București, stabilind faptul că acesta, în timp ce conducea autoturismul pe DN7, într-o curbă a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un ansamblu TIR. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. 

În urma cercetărilor și verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat faptul că bărbatul conducea autoturismul deși exercitarea acestui drept îi era anulată din anul 2012. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia permisul i-a fost anulat (art. 335 alin. 2 din Codul Penal), se arată într-un comunicat remis către Ora de Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.