Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO – Primăria Sibiu reia activitatea de ridicare a mașinilor de la 1 aprilie. Poliția Locală se ocupă

143

Șoferii care și-au făcut un obicei în a parca pe unde vor mașinile în oraș, primesc o veste proastă de la administrația locală. Primăria o să reia până la data de 1 aprilie, activitatea de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Primarul Sibiului spune că poliția locală se va ocupa de acest serviciu.

Guvernul a aprobat, o hotărâre care permite autorităţilor să reia activitatea de ridicare a maşinilor parcate pe trotuare şi a celor care staţionează neregulamentar pe carosabil, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, arătând că procedura nu vizează un rol punitiv, acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenţionale, ci propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.

Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în Sibiu, este o activitate de care răspunde fie Autoritatea Publică Locală, adică Primăria Sibiu, sau administratorul drumului, care în cazul de față este tot Primăria Municipiului Sibiu.”Fiind în responsabilitatea noastră, am decis încredințarea acestui serviciu Poliției Locale. Aceasta va fi cea care își va face un serviciu (…) pentru a putea ridica mașini. Noi intrăm în ședința de Consiliu Local, unde voi propune aprobarea acestui proiect de hotărâre, deocamdată doar în ceea ce privește încredințarea serviciului către Poliția Locală. Detaliile de felul în care taxa privind ridicarea, transportul și depozitarea vom avea după următoarea ședință de Consiliu Local. Eu îmi doresc ca acestă activitate să înceapă cu data de 1 aprilie 2017 (…).”, spune Astrid Fodor. Urmăriți mai multe detalii în înregistrarea conferinței de presă de mai jos.

Primarul Astrid Fodor prezintă proiectul noului Liceu de Artă și vorbește despre salubirzare și ridicarea mașinilor din Sibiu. Mai multe detalii la link-ul https://goo.gl/PdPKkd

Publicată de Ora de Sibiu pe Joi, 19 ianuarie 2017

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...