TENDINȚE – Prețurile mărfurilor ar putea să crească în acest an. Iată motivele

După cinci ani de scăderi prețurile mărfurilor ar putea să crească în acest an. Asta preconizează analiștii că se va întâmpla în 2017.

Preţurile mărfurilor ar putea creşte în 2017, după cinci ani de scăderi, din mai multe motive, printre care reducerea producţiei de petrol convenită de OPEC în noiembrie, apreciază Ole Hansen, director strategie marfuri la banca de investiţii Saxo Bank, anunță mediafax.ro. Rămân unele incertitudini, printre care noile politici ale administraţiei SUA, direcţia dolarului, dobânda Fed şi ritmul creşterii economice din China, spune Hansen. Indicele Bloomberg Commodity a crescut cu 13% anul trecut, iar factorii ce au susţinut asta sunt încă prezenţi în sectorul energetic, la metalele preţioase şi în domeniul mărfurilor agricole, acolo unde a existat presiune ani buni.
Hansen crede că sectorul energetic va evolua lent spre niveluri mai mari de preţ. „La metalele preţioase, am putea asista la o revenire similară anului trecut, dar asta depinde de dolarul american. Mulţi analişti cred că dolarul va creşte, alţii, bazându-se pe declaraţiile recente ale preşedintelui Trump, cred că va scădea. Un dolar slab e bun pentru mărfuri”, spune analistul.
China va continua să alimenteze cererea de mărfuri, dar nu la fel de puternic ca în trecut. Va fi un nou tip de cerere, bazată mai mult pe dezvoltarea consumului, nu pe mărfuri pentru industria grea. „Nu cred că vom avea o încetinire dramatică a creşterii economice chineze, dar datoria poate ajunge într-o bulă, ceea ce e îngrijorător. Preţurile din China cresc – din cauza monedei locale care trebuie să rămână competitivă pe plan internaţional. Dar va fi nevoie de energie în China pentru a susţine dezvoltarea clasei mijlocii, reflectată în cererea tot mai mare de automobile. Vedem cu ochi buni creşterea din China, dar trebuie să vedem şi în ce ape se vor scălda noile relaţii sino-americane”, spune Hansen.
Politica restrictivă a Fed ar putea duce la un dolar SUA mai puternic, cu impact negativ asupra mărfurilor, precum şi asupra economiilor emergente, pentru că o bună parte din datoriile lor sunt în dolari. În acest an sunt şi o multitudine de situaţii politice dificile, riscante, dintre care cea mai mare este politica izolaţionistă, protecţionistă a lui Trump. Europa are alegeri în Olanda, Franţa şi Germania, care sunt extrem de importante, mai ales după votul pro Brexit din Marea Britanie de anul trecut.
Reducerea producţiei agreată de OPEC în noiembrie 2016 pare să funcţioneze, dar va lua mai mult decât era de aşteptat. Statele membre au luat deja măsuri în acest sens, dar trebuie ca şi Rusia să reducă, aşa cum a promis, producţia cu 300.000 barili/zi. Viteza procesului va depinde şi de nivelul producţiei în SUA şi în două state cu situaţii politice volatile, adică Libia şi Nigeria. Ultimele două sunt sub capacitatea normală de producţie. Odată ce situaţia lor se va îmbunătăţi, vor reîncepe producţia la cote normale – cum aproape că se întâmplă deja în Libia – ceea ce înseamnă că trebuie “tăiat” din altă parte. „Pe scurt, OPEC a găsit leacul, a trimis un mesaj pieţei, iar aceasta a reacţionat. Preţul a crescut cu 20% din noiembrie încoace. Acum, însă, interesul la cumpărare s-a diminuat, ceea ce presupune un risk de selloff din partea celor care vor să încaseze profitul. Dacă apetitul va rămâne acelaşi – în jur de 1,5 milioane barili/zi, s-ar putea să avem drum liber spre valoarea $60/b până la finele lui 2017”, spune Hansen.
În privinţa mărfurilor agricole, factorii cheie sunt vremea, producţia, cererea şi – până la un punct – valoarea dolarului. Silozurile sunt pline după o perioadă de patru ani de recolte bune, ceea ce va pune presiune asupra creşterii preţurilor. „Vremea din primăvară ne spune întodeauna ceea ce consideră fermierii demn de cultură. S-ar putea ca anul acesta, cel puţin în SUA, rege să fie grâul”, spune analistul. Preţul boabelor de soia a crescut în ultima vreme, din cauza condiţiilor meteo din America de Sud, mai ales în Argentina, fapt care demonstrează că orice înrăutăţire a vremii afectează profund piaţa.
„Pentru zahăr şi cafea, avem condiţii de piaţă bullish. Avem un deficit anul acesta: producţia din Brazilia va fi cu siguranţă mai mică decât în anii trecuţi, ceea ce va oferi un impuls preţului cafelei pe burse”, încheie Hansen.

TENDINȚE – Prețurile mărfurilor ar putea să crească în acest an. Iată motivele

Ultima oră

Comentariul meu

Publică