fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Un sibian care a cântat în corul bisericii vrea să ajungă la Eurovision

201

Un tânăr, care a cântat la corul bisericii din Sibiu, aspiră la mai mult și vrea să fie un reprezentant al României la Eurovision. Sergiu a mers până în Estonia să înregistreze o piesă şi un videoclip. În două zile de la lansare a reuşit să strângă aproape 30 de mii de vizualizări pe Internet.

De 30 de mii de ori a fost asculată melodia cu care Sergiu speră să câştige Eurovisionul, dacă va fi ales ca reprezentat al ţării noastre. Tânărul din Sibiu iubeşte muzica de când era copil. Vreo 7 ani, a cântat şi într-un cor bisericesc, unde a fost primit, chiar dacă are câteva tatuaje.
Sergiu are desenate un crin, o pasăre Colibri şi câţiva spini, lângă chitară. Sunt lucruri care îl definesc, venite din fiecare experienţă. Când avea 9 ani, Sergiu şi fraţii lui şi-au pierdut tatăl. N-a făcut niciodată studii muzicale, dar când a plecat dintre zidurile bisericii, s-a dus să cânte mai departe. Într-o librărie.
Sergiu cântă acum în pub-uri şi pe la diverse evenimente. Iar vocea lui a atras atenţia şi unui compozitor din Estonia. Împreună, au scris piesa „We were young”, difuzată în Estonia şi Olanda, mai puţin în România. Cu această melodie, Sergiu ar vrea să participe şi la Eurovision.
„În momentul în care iau chitara şi încep să cânt, pur şi simplu se opreşte totul în loc. Timpul şi spaţiul se opresc. Şi mă simt foarte, foarte bine.”, mărturisește Sergiu.


Peste 80 de artişti s-au înscris să reprezinte România la Eurovision. Începând de azi, timp de 3 zile, ei sunt audiaţi de un juriu. Acesta va decide semifinaliştii Selecţiei Naţionale. Însă doar publicul va alege, prin televot, care dintre ei va merge la Kiev, atunci când se va ţine renumitul concurs.
Vedete autohtone, precum Lora, Florin Chilian, Mihai Trăistariu, Tavi Colen dar şi compozitori străini – suedezi, britanici și americani – speră să reprezinte România la concursul din luna mai, scrie Observator.tv.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...