Dorin Cioabă i-a trimis lui Trump o scrisoare: ”Romi vor să muncească la Zidul dintre Mexic și SUA”

0 275

Dorin Cioabă spune că membrii comunității rome din România sunt dispuși să meargă peste Ocean ca să muncească la ridicarea zidului pe care Donald Trump vrea să îl facă între SUA și Mexic.

Autointitulatul rege internațional al romilor, Dorin Cioabă, i-a transmis o scrisoare președintelui american Donald Trump în care precizează că romii vor să muncească la construirea zidului dintre SUA și Mexic, deoarece aceștia nu au de lucru și situația lor financiară este „foarte precară”, anunță Agerpres. Cioabă îi mai spune președintelui Trump că romii, care sunt buni meșteșugari în prelucrarea fierului, se oferă să lucreze la un preț scăzut. „Cu ocazia învestirii dumneavoastră în funcția de Președinte al Statelor Unite ale Americii, națiunea romilor pe care o reprezint vă transmite să aveți putere în munca ce o veți depune, iar Dumnezeu să vă Binecuvânteze deciziile pe care le veți lua cu privire la pace și prosperitate la nivel internațional. Totodată doresc să vă asigurăm că națiunea pe care o reprezint vă poate sprijini în proiectele dumneavoastră; iar prima ofertă de colaborare pe care o lansăm este aceea de a executa, împreună cu membrii etniei, zidul dintre America și Mexic. Oferta de execuție este la un preț scăzut datorită faptului că națiunea romă nu are de lucru iar situația financiară a romilor este foarte precară. Nu în utimul rând vă aducem la cunoștință că romii sunt buni meșteșugari în prelucrarea fierului, putând astfel executa și proiecta lucrarea pe care doriți să o realizați”, se arată în scrisoare.
Președintele american Donald Trump a semnat pe 25 ianuarie ordinul executiv privind construcția unui zid la granița dintre Statele Unite ale Americii și Mexic, care are o lungime de aproximativ 3.200 de kilometri. Președintele SUA a afirmat, într-un interviu difuzat recent de televiziunea ABC News, că lucrările la zidul de la frontieră vor începe în următoarele șase luni, iar planificarea acestora va demara imediat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.