VIDEO – FOTO Peste 600.000 de români au ieșit duminică în stradă – 300.000 la București, 40.000 la Sibiu

0 190

Protestul din Capitală de la Piaţa Victoriei s-a încheiat după 12 ore. A şasea zi de protest a scos în stradă peste 300.000 de oameni, în ziua în care Guvernul a abrogat OUG privind codurile penale.

Oamenii spun că nu vor renunţa la proteste, pentru că Guvernul a minţit, a făcut un abuz adoptând o ordonanţă de urgenţă pentru a schimba prevederi din codurile penale, în beneficiul unor politiceni, trebuie să răspundă pentru ce au făcut şi să îşi dea demisia. Peste 350.000 de persoane au ieşit să protesteze şi în alte oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara – 40.000, Iaşi – 30.000, anunță news.ro.

Imagini care nu au nevoie de niciun comentariu. Momentul in care protestatarii au luminat Piata Victoriei cu lanternele de la telefoane —> https://goo.gl/DZ2Fs9

Publicată de StirileProTV pe Duminică, 5 februarie 2017

În Capitală protestul a început în jurul orei 12.00, iar trei ore mai târziu, Guvernul abroga OUG 13/2017 privind codurile penale. Protestul au continuat şi după decizia Guvernului, la acel moment fiind în Piaţa Victoriei aproximativ 130.000 de manifestanţi.
Oamenii au spus că nu vor să renunţe la proteste şi au cerut ca, după abrogarea OUG, Guvernul să îşi dea demisia.

TIMELAPSE. Piaţa Victoriei, azi, un nou record! – http://bit.ly/2kaD2VM

Publicată de Digi24 pe Duminică, 5 februarie 2017

Protestul din Piaţa Victoriei a adunat, duminică, atât bucureşteni, cât şi oameni veniţi din mai multe oraşe din ţară, printre care Cluj, Iaşi, Constanţa, Teleorman şi Călăraşi. Manifestaţia a atins punctul culminant după ora 21.00, când în Piaţa Victoriei erau peste 280.000 de oameni, un record al celor şase zile în care oamenii au fost în stradă, după adoptarea OUG. Manifestanţii au ocupat atât zona din faţa sediului Guvernului, cât şi toate bulevardele din zonă.

CITEȘTE ȘI: VIDEO – Cei 40.000 de protestatari au ajuns acasă la peședintele României. Aceștia strigă” Iohannis nu uita, Sibiul e de partea ta”
La ora 20.00, oamenii au cântat Imnul şi au scandat în cor „Demisia”, „Hoţii”, „Nu cedăm”, „Nu plecăm”, „Dragnea nu uita, România nu-i a ta”, după ce mesajele erau proiectate pe Palatul Victoria şi pe un bloc din apropiere.
La ora 21.00, manifestanţii au aprins telefoane, lanterne şi brichete, simultan cu ceilalţi protestatari din ţară, apoi au cântat Imnul.
La ora 21.30, protestatarii au oprit scandările şi au ţinut un moment de reculegere, timp de câteva secunde a fost linişte totală, iar pe blocul din apropiere a fost proiectat „#Colectiv”. După momentul de reculegerii, oamenii au aplaudat puternic şi au scandat „Ne-aţi unit, aţi reuşit”, apoi au intonat Imnul, pentru a treia oară şi au continuat să scandeze „Demisia”.
Protestatarii au cerut demisia Guvernului şi au scandat „Hoţii”, „Cine nu sare, nu vrea schimbare”, „Rezistăm”, „Nu renunţăm”, „Nu cedăm”, „Continuăm”, „Jos Guvernul mafiot”, „Pleacă, Dragnea, pleacă”, „Plecaţi, plecaţi, nu mai guvernaţi”, „Vrem democraţie cu hoţii în puşcărie”.
Manifestanţii care au venit în Piaţa Victoriei au adus cu ei pancarte pe care scria: „PSD, votul nu e un cec în alb”, „La mulţi ani, Liviule, cu executare”, „Dreptate, nu imunitate, „Iubesc România, „Ne-am trezit, nu ne mai păcăliţi”, „Jos labele de pe DNA”, „Când ne număraţi, adunaţi şi 64 de victimele de la #Colectiv”, „Te lepezi Drac-nea? Altă întrebare”, „Jos guviermii”.
În timpul protestului a fost un incident, un tânăr fiind preluat de un echipaj SMURD pentru că era lovit la faţă şi dus la Spitalul Floreasca. Trei persoane au fost duse la Secţia 1 de Poliţie în urma acestui incident, pentru a se stabili ce s-a întâmplat. O altă persoană care avea leziuni la nivelul feţei a primit îngrijiri de la un alt echipaj SMURD, însă nu a vrut să fie dusă la spital.
Circulaţia a fost închisă, de la ora 18.00, pe toate bulevardele care fac legătura cu Piaţa Victoriei, restricţia de trafic fiind ridicată după ora 23.00.
În jurul orei 20.00, metroul nu a mai oprit pentru mai mult timp la staţia Piaţa Victoriei, oamenii din trenuri fiind anunţaţi că măsura a fost luată din cauza aglomeraţiei şi pentru siguranţa călătorilor.
Peste 350.000 de persoane au ieşit să protesteze duminică şi în alte oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara – 40.000, Iaşi – 30.000. foto: Dan Mihai Bălănescu

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...