Daniela Cîmpean după respingerea finanțării unui nou spital la Sibiu: ”Mă dezgustă totalmente. Mergem înainte și căutăm alte soluții”

349

Vestea respingerii de către Guvern a amendamentului prin care s-a solicitat suplimentarea bugetului pentru finanțarea construcției unui nou spital județean în Sibiu, nu o suprinde prea tare pe Daniela Cîmpean, președinte al Consiliului Județean.

Daniela Cîmpean a primit și ea vestea că Guvernul nu suține deocamdată financiar construirea unui nou spital la Sibiu. Președintele Consiliului județean Sibiu a mărturisit însă că nu este foarte surprinsă de decizia Ministerului Sănătății, respectiv a Parlamentului care a respins acest amendament.
CITEȘTE ȘI: Ministerul Sănătății a RESPINS finanțarea construirii unui nou spital în Sibiu
”Vă spun sincer că mă dezgustă totalmente, dar nu renunțăm la idee. Nu mi-am făcut speranțe foarte mari că acest Guvern va susține un proiect venit dintr-un județ în care actuala coaliție de guvernare nu se află la conducere, dar asta e. Mergem înainte și căutăm alte soluții”, a spus Daniela Cîmpean pentru Ora de Sibiu.
”Ministerul Sănătății face politica Guvernului… Pentru Sibiu este foarte important acest proiect al unui nou spital și de asemenea este foarte important și pentru regiune. Argumentele prezentate au fost unele solide, dar se pare că nu acestea contează”, a mai spus președintele Consiliului Județean Sibiu.

Nici centura Mediașului nu primește bani
Parlamentarii PNL Sibiu au depus 6 amendamente prin care au solicitat suplimentarea Bugetului de Stat cu sumele necesare derulării și implementării proiectelor majore de investiții pentru județul Sibiu, precum:
– construcția noului spital județean;
– modernizarea drumului județean DJ106E în lungime totala de 40km, care leagă zona Marginimea Sibiului de Transalpina;
– reabilitarea drumului turistic Transfăgărășan;
– construcția centurii ocolitoare a Mun. Mediaș;
– construcția ocuințelor pentru tineri in Mun. Mediaș;
– construcția unui bazin de înot în Mun. Mediaș.
Toate acestea au fost respinse.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.