ALERTĂ – Cod galben de ninsori și viscol în nouă județe și în Capitală

150

Dacă aveți drum spre sudul României este indicat să vă informați din timp despre starea drumurilor de aici. Meteorologii au emis un cod galben de viscol și ninsoare pentru nouă județe.

Bucureştiul şi nouă judeţe din estul şi sudul ţării sunt, de miercuri până joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol. În sudul Moldovei şi în cea mai mare parte a Munteniei, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va atinge la rafală viteze de 60 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. În estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei va fi polei. Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în sudul Moldovei şi în cea mai mare parte a Munteniei, local, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent.
În judeţele Călăraşi, Giurgiu, în sudul judeţelor Prahova şi Dâmboviţa, precum şi în judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră, iar în judeţele Vrancea, Buzău şi Ialomiţa rafalele vor depăşi 55-60 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
În estul Munteniei şi sud-estul Moldovei în cursul zilei se vor menţine depunerile de polei.
De asemenea, potrivit unei informări meteorologice, de miercuri dimineaţă până joi, la ora 11.00, vor fi precipitaţii pe arii extinse în sudul, estul şi centrul ţării şi cu caracter local în celelalte regiuni, anunță news.ro. În cea mai mare parte a Moldovei şi la munte va ninge, în Muntenia şi Oltenia vor predomina ninsorile, iar în Dobrogea, Transilvania, Maramureş şi Crişana se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10-15 litri pe metru pătrat.
Pe spaţii restrânse în extremitatea de sud-est şi în cea nord-vestică se va depune polei, iar vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile sud-estice.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.