Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Polițiștii sibieni i-au sancționat pe șoferii care nu opresc la calea ferată

70

Miercuri, 8 februarie, poliţiştii rutieri împreună cu cei din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov – Biroul Transporturi Sibiu au monitorizat modul în care conducătorii auto respectă prevederile legale referitoare la trecerea la cale ferată.

Pe raza municipiului Mediaş, trei localnici nu au respectat semnificaţia culorii roşu a semaforului electric instalat la trecerea cu calea ferată ce traversează strada Gării. Conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Conducătorul auto cu cele mai multe abateri a fost însă depistat pe DJ 105 G, în zona Staţiei CFR Podu Olt de către poliţiştii Biroului Judeţean Transporturi Sibiu. Este vorba despre un şofer în vârstă de 27 de ani, domiciliat în oraşul Avrig, aflat la volanul unei autoutilitare în care transporta material lemnos fără documente de provenienţă. În plus, cu ocazia verificării documentelor autoutilitarei, poliţiştii au constatat că termenele de valabilitate ale inspecţiei tehnice periodice, respectiv cel de valabilitate a asigurării obligatorii de răspundere civilă (RCA) sunt expirate.Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare au fost retrase, iar poliţiştii au confiscat autoutilitara folosită pentru transportul ilegal de material lemnos, cantitatea de 1,4 mc de cherestea fiind ridicată şi predată Ocolului Silvic Tălmaciu pentru valorificare.
În total, cu ocazia acţiunii derulate la nivelul judeţului, poliţiştii au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut trei permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii sibieni vor continua activităţile de prevenire a accidentelor rutiere cu scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor pe drumurile publice.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...