Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO – Seara în care Sibiu a zâmbit 30 de minute și apoi a plâns cu ambii ochi în alte zece

99

CSU Sibiu a părăsit Cupa României la capătul unei partide în care U BT Cluj ne-a rănit adânc în ultimele zece minute ale meciului. În tribune însă Sibiul a fost ca de obicei mult peste ’’U’’. Clujenii s-au impus cu 70-88.

Steaua și Craiova au deschis balul turneului Final 8 al Cupei României și au încălzit tribuna pentru adevăratul derbi. Steliștii s-au impus cu 83-63, dar nimeni nu se gândea decât la marele meci al primei zile de competiție. Sala Transilvania s-a umplut așa cum fac albinele în stup. A fost o mare galbenă formată de peste 2.000 de oameni, din care mai mult de 1800 respirau la unison același aer numit atât de frumos: CSU.
Nici nu a mai contat că oaspeții au avut și ei peste 150 de fani ce i-au susținut tot meciul. Toată lumea și-a pus speranțele în faptul că echipa lui Dan Fleșeriu se va autodepăși, iar la final cu toții vom cânta atât de iubitul refren ’’În totdeauna peste U’’. Și am fost atât de aproape să o facem..
Sibiul și Clujul au mers cap la cap preț de 30 de minute. CSU a fost la timonă pe tabelă doar în primele 6-7 minute ale meciului, după care oaspeții au fost în avantaj mai tot timpul, chiar dacă acesta a fost fragil. Tribuna a oftat îndelung la fiecare ratare a lui Hardy, Davis sau Lalovic. Fleșeriu a fost nevoit să mizeze pe românii Popescu și Paliciuc din cauza regulamentului competiției care spune că în echipă trebuie să fie pe tot parcursul meciului doi jucători autohtoni, iar aceștia nu i-au trădat încrederea. Au făcut-o însă Hardy și Davis, cei doi americani având o evoluție modestă. Clujenii ne-au ucis cu trio-ul Moldoveanu – Dykes – Adamovic, cei trei fiind de departe artizanii calificării în turul următor. Chiar și așa ne-am ținut scai de clujeni mai bine de trei sferturi. Ultimele 10 minute au fost însă de coșmar. Apărarea a cedat, iar în atac am excelat prin ratări, una după alta, în timp ce echipa lui Silvășan marca aproape la fiecare posesie. Clujenii ne-au îngenunchiat și meciul s-a terminat 70-88 pe teren, iar CSU a ratat astfel calificarea în semifinalele de vineri.

I-am învins în tribune. Fără nici un dubiu
Sibiul a câștigat însă un meci: cel din tribune. Acolo fanii au fost mult peste cei ai oaspeților, iar la final tribuna a avut puterea de a aplauda pe Fleșeriu&co. Cu toții au suferit, dar cu toții știau că victoriile și evoluțiile bune din campionat nu pot fi șterse pur și simplu cu buretele. CSU a pierdut doar un meci, dar cu siguranță nu și războiul, pentru că în campionat lupta continuă. Și mai mult ca sigur că clipa revanșei o să sosească în curând, iar soarele va ieși de după nori și pentru Sibiu. HAI CSU!

Paliciuc, One Man Show
Chiar dacă au pierdut, sibienii au descoperit marți seară că avem un român ce promite. Paliciuc a fost cel mai bun jucător de pe teren și a marcat 19 puncte pentru CSU, fiind cel mai eficace jucător din acest punct de vedere. Cooper a reușit și el să înscrie 17 puncte. De partea cealaltă Moldoveanu a marcat 21 de puncte pentru clujeni, iar Dykes a atins și el borna 19.

Programul zilei a II-a
Miercuri, 15 februarie, se vor disputa celelalte două semifinale, după următorul program:
BC Mureş Tg. Mureş – Phoenix Galaţi, ora 17:15
BC SCM Timişoara – CSM CSU Oradea, ora 19:45

LIVE VIDEO – CSU Sibiu pierde in Cupa Romaniei cu U Cluj cu 70 – 88. FINALUL MECIULUI. Suntem în direct la link-ul https://goo.gl/pQZIZ8

Publicată de Ora de Sibiu pe Marţi, 14 februarie 2017

Moment unic după meciul CSU Sibiu – U Cluj, scor 70-88. Suntem în direct la link-ul https://goo.gl/pQZIZ8

Publicată de Ora de Sibiu pe Marţi, 14 februarie 2017

De remarcat este jocul bun al lui Paliciuc, acesta marcând nu mai puțin de 19 puncte pentru CSU Sibiu.

LIVE VIDEO – CSU Sibiu pierde in Cupa Romaniei cu U Cluj, scor 70-88. Declarație Radu Paliciuc. Suntem în direct la link-ul https://goo.gl/pQZIZ8

Publicată de Ora de Sibiu pe Marţi, 14 februarie 2017

Tehnicianul Dan Fleșeriu a spus după meci că la modul cum a jucat U Cluj azi, erau greu de învins.

LIVE VIDEO – CSU Sibiu pierde in Cupa Romaniei cu U Cluj, scor 70-88. Declarații Dan Fleșeriu. Suntem în direct la link-ul https://goo.gl/pQZIZ8

Publicată de Ora de Sibiu pe Marţi, 14 februarie 2017

LIVE VIDEO – Meciul meciurilor pentru CSU Sibiu. Jucăm cu Clujul în Cupă. Finalul sfertului 2. 34-40 scorul la pauza. Suntem în direct la link-ul https://goo.gl/pQZIZ8

Publicată de Ora de Sibiu pe Marţi, 14 februarie 2017

LIVE VIDEO – Meciul meciurilor pentru CSU Sibiu. Jucăm cu Clujul în Cupă. Suntem în direct la link-ul https://goo.gl/pQZIZ8

Publicată de Ora de Sibiu pe Marţi, 14 februarie 2017

LIVE VIDEO – Meciul meciurilor pentru CSU Sibiu. Jucăm cu Clujul în Cupă. Suntem în direct la link-ul https://goo.gl/pQZIZ8

Publicată de Ora de Sibiu pe Marţi, 14 februarie 2017

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...