Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Acvila țipătoare Arlie a început migrația din Africa către Sibiu

186

Semn bun pentru iubitorii primăverii. Acvița țipătoare Arlie și-a început drumul de migrațiune din Africa spre Sibiu, semn că se apropie anotimpul ce aduce încălzirea vremii.

Arlie, acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina) monitorizată satelitar de ornitologii români, a plecat din Africa spre România şi are de străbătut 17 ţări. Arlie a început migraţia de primăvară pe 11 februarie 2017, între orele 8 şi 10 dimineaţa. Spre deosebire de ultimii doi ani, Arlie a plecat spre România cu o întârziere de trei zile. În anii trecuţi, Arlie plecase din cartierul de iernare pe 8 februarie, transmite Societatea Ornitologică Română, citată de News. Pentru al patrulea an consecutiv, acvila şi-a petrecut iarna în Namibia. În primele trei zile ale călătoriei sale spre ţara noastră, Arlie a parcurs în zbor circa 500 de kilometri în direcţia nord-est. Acvila are de străbătut continentul african de la vest la est, apoi de la sud la nord. Călătoria ei până la cuib va însemna un traseu de 12.500 de kilometri, 3 continente şi 17 ţări, printre care: Angola, Zambia, Tanzania, Ruanda, Burundi, Uganda, Sudanul de Sud, Etiopia, Sudan, Egipt, Israel, Siria, Turcia şi Bulgaria.Arlie a fost capturată în 2013 de o echipă formată din specialişti de la Societatea Ornitologică Română, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu şi Grupul Milvus. A fost echipată cu un transmiţător satelitar cu greutatea de 45 de grame şi eliberată, acţiune desfăşurată în cadrul proiectului „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România”.
Arlie este o femelă adultă de acvilă ţipătoare mică şi a cuibărit din 2013 până în 2016 lângă localitatea Berivoi. Deranjată de lucrările forestiere de anul trecut, pasărea şi-a schimbat cuibul. În 2016, Arlie a ajuns în Româna pe 2 aprilie. Drumul acvilei din Africa până în România poate fi urmărit online, pe pomarina.ro.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
airsoft.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...