Ora de Sibiu
Știri în direct

Ceață pe autostrada Sibiu – Deva pe un tronson de aproape 40 de kilometri

0 31

Șoferii care se aventurează pe A1 între Sibiu și Deva, dar și pe autostrada A2, sunt sfătuiți să ruleze cu viteză redusă datorită ceței care este prezentă pe mai multe tronsoane.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe mai multe artere rutiere din județe precum Alba, Buzău, Bihor, Brașov, Cluj, Giurgiu, Gorj, Iași, Satu Mare, Teleorman, Suceava și Vrancea circulația se desfășoară îngreunat, în condiții de ceață. Fenomenul este prezent și pe tronsonul kilometric 40 – 50 al Autostrăzii A2 București – Constanța și 316 – 354 al Autostrăzii A1 (între Sibiu și Deva). De aceea, recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, să mărească distanța în mers și să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceață.
Având în vedere cele menționate, cei de la volan trebuie să adopte o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condițiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie reglate corespunzător.
Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiții de ceață densă, trebuie folosite și luminile de ceață.
De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie așezate la o distanță mai mare de autovehicul, decât în condiții normale.
Reamintim, totodată, obligația conducătorilor de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone de a purta echipament de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizant, atunci când execută intervenții la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public. Recomandăm și celorlalți conducători auto, ca în situații similare să poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceață.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Loading...
script async src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js">