Ora de Sibiu
Știri in direct

Femeia ofițer școlită la Sibiu ce a condus un detașament de poliție militară în Afganistan

354

Meseria de soldat nu este cu siguranță pentru oricine și multă lume ar spune că cu atât mai puțin pentru femei. O tânără de doar 28 de ani demonstrează din plin contrariul. Locotenentul Mirela Ivașcu, s-a școlit la noi în oraș, în Sibiu, și a fost timp de șase luni șefă pentru un detașament de 10 bărbați în Afganistan.

Înarmată “până-n dinţi”, curajoasă şi ambiţioasă. Aşa o descriu şefii ei pe lt. Mirela Ivaşcu, prima femeie ofiţer care a condus un detaşament de poliţie militară în Afganistan. Şi-a încheiat misiunea cu felicitări din partea oficialilor NATO. S-a întors sănătoasă acasă, după şase luni de misiuni grele în Afganistan. Locotenentul Mirela Ivaşcu a fost prima femeie ofiţer care a condus un detaşament format din zece poliţişti militari, în Afganistan. A avut o misiune periculoasă: securizarea bazei aeriene Bagram. De multe ori, viaţa lor a fost pusă în pericol. De pildă, în noiembrie 2016, a avut loc un atentat sinucigaş la această bază militară, revendicat de talibani, care a ucis patru persoane şi a rănit alte 14, anunță Click.
Mirela Ivaşcu are doar 28 de ani, dar ambiţia a determinat-o să accepte provocarea de a conduce un detaşament de poliţişti militari în Afganistan. Mai ales că cei zece bărbaţi din subordine sunt militari cu experienţă vastă, care au mai fost în misiuni externe în Irak, Afganistan şi Balcanii de Vest.La încheierea misiunii de şase luni într-un război aprig, românca a primit aprecieri maxime de la reprezentanţii NATO. Întregul detaşament a primit distincţii de recunoaştere a modului exemplar în care a executat misiunile specifice, ne-a informat Ministerul Apărării. Domnişoara locotenent Mirela Ivaşcu este din comuna Pechea, judeţul Galaţi, vecină cu părinţii celebrului pugilist român Lucian Bute. A plecat de la 19 ani de acasă şi a studiat în cealaltă parte a ţării, la Alba Iulia şi Sibiu, iar din 2011 a fost încadrată în Batalionul 265 Poliţie Militară. Misiunea “Resolute Support” din Afganistan este prima misiune internaţională la care Mirela a participat.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...