Rușii de la Agenția de Presă Sputnik anunță că Iohannis e ’’gata să moară’’

1 189

Una din cele mai cunoscute agenții de presă din Rusia, Sputnik, anunță într-o știre publicată zilele trecute că președintele Klaus Iohannis ar fi fost „gata să moară”. În realitate informația este o crasă diversiune.

Preluând o știre de la Kanad D despre președintele Klaus Iohannis, care cu mulți ani în urmă ar fi fost implicat într-un incident în județul Sibiu, în timpul căruia s-a lovit foarte rău la cap, agenția sputnik.md a dat un titlu manipulator: „Klaus Iohannis – lovit în cap, gata să moară!” și a comentat: „Iohannis a zăcut câteva minute leşinat, martorii nu credeau că se mai ridică – preşedintele nu a vorbit despre acest incident, nu se ştie dacă şi-a făcut control la cap”.
„În satul Bradu (Gieresau, în germană) aparţinând de oraşul Avrig, judeţul Sibiu, în apropiere de casa bunicilor, Klaus Iohannis a suferit un teribil accident care i-ar fi pus în pericol viaţa, relatează un vecin”, scriu rușii care țin neapărat să traducă numele satului în germană și să spună că localitatea ar „aparține” de orașul Avrig, neștiind probabil că satele în România nu aparțin de orașe, ci de o comună și un județ.
Apoi preiau povestea spusă de un vecin în exlcusivitate pentru Kanal D: „Ne-am speriat toţi, am crezut că nu se mai ridica de jos”, spune şi acum săteanul. „A zăcut câteva minute leşinat. Am vrut să chemăm salvarea, însă când să formăm numărul a deschis ochii şi s-a ridicat de jos. Nu credeam că e atât de puternic şi de rezistent. Dacă era altul, putea să fie mort”, a povestit, în exclusivitate pentru KanalD, martorul la acest accident. Nefericitul incident s-ar fi petrecut cu câţiva ani înainte ca Iohannis să candideze la preşedinţie, cu prilejul uneia dintre vizitele pe care actualul şef al statului, pe atunci primar al Sibiului, le făcea la locurile copilăriei. „La un moment dat, i s-a făcut sete şi s-a dus să scoată apă rece din fântână”, relatează vecinul. „Numai că îşi pierduse din dexteritate, aşa că o mişcare greşită a fost suficientă pentru a scăpa mânerul coarbei, care sub greutatea găleţii cu apă, l-a lovit direct în cap”, scrie KanalD.
Sputnik încheie apoteotic, menționând că „preşedintele nu a vorbit niciodată de acest incident, nici de un eventual control medical (consult neurologic, tomografie) — obligatoriu de făcut după o asemenea traumă cum trebuie să fi fost cea descrisă de martor”, anunță evz.ro.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. z scrie

    alo Ora de Sibiu rusii stiu bine spre deosebire de voi, localitatea Bradu chiar tine administrativ de orasul Avrig

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...