Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Goana după mărțişoare în centrul Sibiului. Modele pentru toate buzunarele si gusturile

313

Bărbații au început cumpărăturile pentru ziua de 1 martie, când vor face cadouri  femeilor dragi din viața lor simbolul primăverii, să le poarte noroc tot anul. În Sibiu prețurile încep de la 50 de bani, dar pot ajunge și la 20 de lei, pentru un mărțisor.

Bulevardul Nicolae Bălcescu este plin de comercianți care încearcă să-și vândă marfa așa cum pot ei mai bine. Din câte spun aceștia, vânzările sunt mult mai slabe decât anii trecuți, deoarece, în acest an sunt mult mai mulți vânzători. Negustorii mărturisesc și că oamenii sunt nehotărâți în privința mărfii: ”Vin se uită și la pleacă. Așa fac și la următoarea tarabă și la cealaltă și tot așa”, ne spune o doamnă.
Ca de fiecare dată, în alegerea cumpărătorilor, primează mărțișoarele tradiționale, cum ar fi coșarul, potcoava, ghiocelul, trifoiul, iar culoarea cea mai căutată este roșul.

La mare căutare, anul acesta, sunt și mărțișoarele concepute manual și broșele, care, spun comercianții, le pot purta și cu alte ocazii, deoarece sunt elegante.

Doamna Raica Teodora, de la taraba cu mărțișoare făcute manual spune că pentru ea, e un hobby, pe care îl practică după servici. ”Prețurile la taraba mea sunt de departe mai mici decât ale celorlalți, pentru că eu am și servici.” mărturisește aceasta. Prețul cel mai mic al unui mărțișor construit manual de doamna Teodora este de 50 de bani, iar prețul cel mai mare este 20 de lei. ”Se caută prețul cel mai mic. Este un procent de persoane care, efectiv vin și se uită: asta îmi trebuie, nu mă interesează prețul. Aceștia sunt vreo 20, 30 la suta, pentru restul doar prețul contează”, ne mai spune comercianta. Din spusele doamnei Raica și pandantivele sunt la mare căutare în acest an.

O altă doamnă ne spune că din punctul ei de vedere, vânzările au fost mai bune anul trecut. ” De șase zile stau aici, vânzarea a mers destul de prost. Doar duminică și azi a venit mai multă lume” declară doamna Duman.

Primește titlurile instant

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...