Ora de Sibiu
Știri in direct

Super eveniment medical în cadrul celui mai mare spital din județul Sibiu

154

În perioada 3-4 martie are loc la Sibiu Phader Spring Forum, conferință cu participare internațională ajunsă la a cincea ediție, având ca tematică „Rolul imagisticii în hipertensiunea pulmonară”.

Manifestarea științifică este organizată de Societatea Română de Cardiologie (SRC), în colaborare cu Facultatea de Medicină din cadrul ULB Sibiu și cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cu sprijinul Secţiei Clinice Cardiologie I și al „Centrului de Cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei vasculare la adult”.
În cadrul conferinței, laboratorul de imagistică medicală din structura CVASIC găzduiește mai multe ateliere de lucru susținute de invitați de marcă din București: Prof.univ.dr. Ioan Coman, şeful Secţiei Cardiologie II a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, respectiv Dr. Anca Florian, medic specialist cardiolog, din cadrul Spitalului Universitar Munster, Germania. În cadrul acestora, pacienții, care cu acordul comisiei etice a spitalului, se încadrează ca subiecți în tema de cercetare, vor beneficia de examinările de înaltă performanță.
“Tema conferinței este una foarte generoasă care încearcă să pună la punct cunoștințele actuale privind această patologie a hipertensiunii pulmonare și ne bucurăm că, prin atelierele de lucru organizate de clinica de cardiologie I a SCJU Sibiu în cadrul centrului de cercetare, mai exact atelierele de cateterism cardiac, rezonanta magnetică nucleară și ecografie, putem pune în practică și actualiza metodele de algoritm de diagnostic și de ce nu, de strategii terapeutice”, explică Prof.univ.dr. Ioan Maniţiu, coordonatorul CVASIC.
“Profitând de dotarea tehnologică de excepție a centrului de cercetare în domeniul patologiei cardiace și vasculare la adult din cadrul SCJU Sibiu, am inclus anul acesta, pentru prima dată în cadrul conferinței, ateliere de lucru de tip , în care participanții au posibilitatea să vadă și să-și însușească cum se utilizează corect astfel de aparatură dar și să lucreze efectiv. Este vorba de ateliere de ecocardiografie dedicate hipertensiunii pulmonare, evaluării hemodinamice și evaluării funcției cordului precum și un atelier de lucru de rezonanță magnetică cardiacă, un domeniu în care expertiza românească este încă redusă și în care este nevoie ca oamenii tineri, aflați în proces de formare profesională, să aibă acces la informație și la imagini de înaltă rezoluție”, declară Prof.univ.dr. Ioan Coman.
Dr. Anca Florian a subliniat importanța simpozionului și a atelierelor de lucru manifestându-și disponibilitatea pentru o colaborare pe termen lung cu centrul de cercetare din cadrul SCJU Sibiu, în privința explorării noninvazive a pacienților cu patologie cardiovasculare prin rezonanță magnetică.
Sper ca acesta să fie începutul unei colaborări atât pe teme clinice cât și de cercetare între Spitalului Universitar Munster și Centrul de Cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei vasculare la adult din cadrul SCJU Sibiu”, punctează Dr. Anca Florian.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...