fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Autoarea romanului ”Interior zero” vine vineri la librăria Habitus din Sibiu

100

Vineri, 17 martie, de la ora 18:00, la Libraria Habitus (Piata Mica nr. 4) din Sibiu, Lavinia Braniste va vorbi despre romanul sau de debut, ”Interior zero”, aparut la Editura Polirom, in colectia „Ego. Proza”, disponibil si in editie digitala.

”Cristina are treizeci de ani, lucreaza la o firma de constructii, are un prieten, Mihai, si locuieste in apartamentul unui coleg de munca. O existenta aparent normala, dar care ascunde prea multe neajunsuri. Desi inca tinara, nu vede un traseu bine delimitat al vietii sale, locul de munca o sufoca, e aproape toxic, iar iubitul ii ofera doar o relatie la distanta, fara prea multe perspective, aparind si disparind pe perioade mai lungi sau mai scurte. Nu stie daca il iubeste sau nu si ar dori sa clarifice lucrurile cu el, insa totul se complica din cauza unei sarcini nedorite. Ar vrea sa scape si de job, de sefa obositoare si colegii plictisitori, dar asta se intimpla doar cind firma da faliment. Vesnica nehotarire face ca toate marile decizii sa fie luate de altii pentru ea. Va reusi oare sa-si depaseasca conditia? Isi va gasi, intr-un final, drumul pe care si-l doreste? Interior zero ne arata cit de usor poate sa treaca viata pe linga tine si cum alegerea caii mai sigure poate avea consecinte mult mai grave decit ti-ai putea imagina”, spun cei de la Departamentul de Promovare si Relatii cu Presa.
„Ajunsa la cea de-a treia carte de proza, Lavinia Braniste a reusit ceva ce altii nu obtin nici pina la finalul carierei: sa aiba un personaj personal, un tip recognoscibil care navigheaza dintr-o carte in alta, cam ca Henry Chinaski al lui Bukowski, toutes proportions gardees… Iarasi, Lavinia da senzatia ca scrie foarte usor, ca pur si simplu noteaza ce i s-a intimplat peste zi, or, asta este proza cea mai «muncita» de fapt. Acest comportamentism lejer, marca Laviniei, ascunde framintari, revolte, chiar si o teorie personala a literaturii. Nu stiu daca avem in fata un roman sau proza scurta: as spune mai curind ca este harta unui teritoriu pe care autoarea il cartografiaza obsesiv si minutios.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)
„Interior zero cartografiaza zona sinistra dintre noi. Orice apropiere se preschimba numaidecit in strimtorare si abuz. Oamenii sint aici meschini ori egoisti ori amindoua. De aceea, nicio comuniune nu este posibila. Lavinia Braniste surprinde tragicul acesta – de tip dostoievskian, mi se pare – nu in expresia sa monumentala, ca un Ivan Karamazov revoltat, ci in tot felul de… nimicuri aparente. Parerea mea este ca tocmai aceste mici scene de interior, faptele banale care se succeda implacabil, dau forta de convingere pe care o are cartea.” (Ovidiu Pop)

Lavinia Braniste s-a nascut in 1983, la Braila. A studiat limbi straine la Cluj-Napoca si Bucuresti. A debutat in 2006 cu volumul de poezii Povesti cu mine, dupa care au urmat doua volume de proza scurta, Cinci minute pe zi (2011) si Escapada (2014), si o carte pentru copii, Rostogol merge acasa (2016). Interior zero este primul ei roman. In prezent locuieste in Bucuresti, unde lucreaza ca traducatoare.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...