Ora de Sibiu
Știri in direct

Marius Grecu – primar Șelimbăr: ’’Vrem ca noile creșe și grădinițe să fie gata până în toamna lui 2018’’

180

Edilul șef al uneia dintre cele mai dezvoltate comune din județ a explicat de ce s-a decis să fie construite două creșe și grădințe noi în Șelimbăr. Primăria va cumpăra în primă fază două terenuri pentru amplasarea acestora.

Șelimbărenii vor avea în viitorul apropiat încă două unități de tip creșă și grădiniță. Creșterea continuă a numărului de locuitori, odată cu dezvoltarea accelerată a comunei ce se învecinează cu Sibiul, i-a determinat pe cei din primărie, consilieri, primar și viceprimar deopotrivă, să ia în calcul construirea de noi unități de învățământ care să acopere cererea din ce în ce mai mare din localitate.
Astfel în proiectul de buget pe 2017 au fost prinse și investiții în creșe și grădinițe. Pe lângă modernizarea actualei grădinițe din centrul comunei, primăria cumpără acum două terenuri în zona străzii Pictor Brana și în zona străzii Doamna Stanca, acestea urmând să aibă destinația clară de amenajare creșe și grădinițe pentru locuitorii din zonă. S-au alocat trei milioane lei pentru aceste două terenuri, iar primarul Marius Grecu a explicat și ce urmează. ’’Este nevoie de aceste creșe și grădinițe, iar aceste investiții sunt necesare. Primăria și Consiliul Local a alocat în buget sumele de bani pentru cumpărarea în primă fază a terenurilor. Mai apoi se vor aloca bani pentru a fi amenajate imobilele în care vor funcționa câte o creșă și o grădiniță, cu toate dotările necesare, atât pe Brana cât și pe Doamna Stanca’’, a explicat Marius Grecu pentru Ora de Sibiu.
VEZI ȘI: Investiții în 2017 la Șelimbăr – Se înființează Poliția Locală și se face studiu SF pentru construirea unui bazin olimpic
Acesta este optimist și crede că din toamna lui 2018 cele două unități ar putea fi funcționale. ’’Noi ne dorim ca din toamna anului viitor oamenii să își poată duce copii la aceste unități și credem că acest lucru va fi posibil pentru investițiile au susținerea necesară din partea Consiliului Local și a Primăriei Șelimbăr’’, a mai spus Grecu. Primăria Șelimbăr a investit și anul trecut în proiecte adresate direct copiilor, cum ar fi de exemplu parcul și locul de joacă din centrul comunei (foto sus).
CITEȘTE ȘI: Bazinul olimpic din Șelimbăr – O să fie cu două piscine acoperite și într-o zonă accesibilă
Primăria Șelimbăr va avea în 2017 un buget de aproape 28 de milioane lei, acest buget urmând să fie supus aprobării în ședința ordinară din această lună.
Printre investițiile importante prinse în buget se mai numără înființarea Poliției Locale, investiții în infrastructură, introducerea unui sistem de supraveghere video, amenajarea a 20 de stații moderne de autobuz și nu numai. Detalii complete AICI.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...