Ora de Sibiu
Știri in direct

Târgul de Cariere vine la Sibiu cu mii de oportunități, mini-interviuri, Speed Challenge-uri și cu Atelierul Digital Google

275

Cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova, Târgul de Cariere, ajunge miercuri și joi, 29-30 martie, la Sibiu și aduce o ofertă variată de joburi în peste 40 de companii și organizații, internshipuri și stagii pentru cei care vor să crească din punct de vedere profesional și să facă următorul pas în carieră.

În plus, au loc competiții contracronometru de traducere în limbile engleză și germană, iar persoanele interesate de marketing online pot urma gratuit Atelierul Digital Google.
„Companiile sunt pregătite să-i cunoască pe candidați, angajatorii pregătesc mini-interviuri pentru ei, Google vine cu Atelierul Digital Google și vor avea loc concursuri. Pentru prima dată aducem la Sibiu Standul de Demisii, locul unde participanții decid dacă locul de muncă actual e cel potrivit pentru ei și unde primesc consiliere profesională”, spune Corina Brândușan, PR Managerul Târgului de Cariere (TdC).

Peste 2.000 de posturi în 40 de companii și organizații. În ce domenii se caută personal
Angajatorii care vin la Târgul de Cariere caută noi colegi în domenii precum IT, auto & automotive, inginerie, producție, limbi străine, servicii financiare, servicii clienți, management, contabilitate, transporturi, logistică, vânzări, achiziții. În plus, se caută vorbitori de engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, daneză, portugheză și bulgară.
Compania Genpact are disponibile în acest moment peste o sută de poziții, Faurecia recrutează specialiști logistică, supervizori producție, specialiști resurse umane, ingineri și specialiști în domeniul economic, în timp ce Lidl caută manageri de proiect, șefi de vânzări și de raion, specialiști transporturi și consultanți.
Bosch Rexroth vrea să cunoască la Târgul de Cariere ingineri cu diferite specializări: mecanică, electromecanică, electrică, electronică, automatizări, dar și studenți, iar Hornbach îi așteaptă la târg atât pe cei care au experiență, cât și pe cei care acum pornesc în drumul spre clădirea carierei lor.
Mai recrutează în 29-30 martie companii precum Accenture, Porsche Engineering, Azets, Stefanini, BearingPoint, Bertrandt, Conectys, Fujikura, Hornbach, Star Transmission & Star Assembly, Thyssenkrupp Bilstein, Arvato Bertelsmann, Auchan, Ceprocs, DesleeClama, JYSK, KeepCalling, KFC, Kromberg & Schubert, Kuka Systems, Lugera, Marquardt, McDonald’s, MeinJob, MHP – a Porsche Company, MicroFuzzy, Penny Market, PPRO, Profi, Sefar, Sykes, Visma.
De asemenea, la TdC participă AIESEC, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Înscrie-te și participă la Atelierul Digital Google
Google România și Fundația LEADERS aduc Atelierul Digital la Târgul de Cariere Sibiu. Participanții vor învăța noțiuni ce țin de cele mai populare trenduri online, oportunitățile din mediul digital și strategiile de marketing digital aplicate de companii, dar și noțiuni aprofundate despre prezența online, SEO & SEM, social media și email marketing.
Atelierul Digital Google va avea loc miercuri, 29 martie, de la ora 10, la Hotel Ramada și va fi bazat pe un studiu de caz real. Participarea e gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrieri pentru ultimele 30 de locuri se fac aici: http://targuldecariere.ro/sibiu/seminarii.
În plus, participanții la Târgul de Cariere Sibiu își pot testa nivelul de limbă engleză și germană în cadrul competițiilor contracronometru Speed Challenge care au loc pe tot parcursul târgului.
În cadrul TdC va fi amplasat Standul de Demisii, locul unde candidații vor putea discuta cu recrutori si psihologi despre viața lor profesională și vor putea decide dacă jobul lor actual e cel potrivit pentru ei.

Susține cercetarea și bucură-te de suprizele TdC
Târgul de Cariere se implică anul acesta în susținerea cercetării. Astfel, candidații și companiile pot dona pentru a susține acest domeniu. Campania Cutting-Edge Research (CER) își propune să susțină cercetarea în România și să le arate tinerilor că și în țară își pot construi o carieră de succes. Campania are ca scop strângerea de fonduri pentru organizarea unei școli de vară la care vor participa tineri olimpici la fizică.
Organizatorii TdC pregătesc premii și surprize pentru participanți. Astfel, cei care vor dona în cadrul târgului pentru susținerea cercetării în România au ocazia să câștige un weekend la Poiana Brașov, abonamente la UNTOLD festival și vouchere la Street Food Festival.
Târgul de Cariere Sibiu are loc miercuri și joi, 29-30 martie 2017, la Hotel Ramada, iar accesul este liber. Toate detaliile despre Târgul de Cariere și oportunitățile profesionale sunt pe www.targuldecariere.ro.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...