xcape room sibiu

E timpul să ne rugăm pentru pacea poporului român!

A fost de-ajuns ca ministrul Justiției să anunțe, la finalul unei lecții de drept constituțional – improprie unei conferințe de presă și complet inutilă, pentru ziariștii care așteptau doar „verdictul” așa zisei sale evaluări –, că nu se impune, pardon, nu este oportună revocarea celor mai tari procurori ai României de astăzi. Urmarea a fost dezlănțuirea furibundă a patrioților de serviciu. Totul, pe cele câteva canale de scurgere a opiniilor și informațiilor prefabricate, cu scopul demolării unor compatrioți. Dintre toți cei care au tunat și fulgerat, împotriva concluziei ministrului Tudorel Toader, cel mai reprezentativ a fost, pentru mine, nimeni altul decât Traian Băsescu. După deceniul în care, ca președinte, a susținut zgomotos „cruciada” justițiară anti-corupție, Băsescu s-a potopit cu injurii la adresa ministrului Justiției. Nu este pentru prima dată, când fostul președinte dovedește cât de naivi au fost cei care au crezut în sinceritatea reformei, sub administrația sa prezidențială, a uneia din puterile statului român de drept.

Trebuie să recunosc, am fost unul din acei visători. Vedeam în Băsescu președintele făcut să ne scape de duhorile comunismului întreținute de cei care au mințit poporul, în decembrie 1989, și urmașii lor. Dar, după mai multe semnale alarmante, m-am convins că omul era doar un autentic lider român (dis)pus să devoreze, cu armele Justiției, adversarii politici. Și nu doar pe ei, ci și pe propriii copii politici, cei lipsiți de respect față de opțiunile politice și preferințele lui personale. Și nu vreau să insist. Băsescu a excelat în folosirea aceluiași arsenal de luptă, cu al inamicilor săi – speculații, jigniri, atacuri gratuite. Așa a ajuns, fiind, totuși, președintele tuturor românilor, la momentul cu „Adio, PDL!” – dovadă că omul Băsescu nu era și politicianul care vroia să mă convingă că este. Personal, am simțit gestul său ca pe un picior dat în șuștarul democrației noastre, în care se strânseseră – în 2004, și datorită lui, și nu fără suferințe, speranțele oamenilor din țara asta. Atâția câți au fost. Destui, însă, ca să-i dea pe mână cârma statului. Asta a fost ceva. În orice caz, în politică (și-n istorie), nu poate fi trecut cu vederea.

Și la ce-am ajuns? Eliberat de chingile funcției supreme, Băsescu a intrat în corul denigratorilor săi de altădată, cu o lejeritate incredibilă. Ai zice că i-a luat Dumnezeu mințile. Putem bănui că intervențiile lui publice anti-justițiare s-au radicalizat cu cât se apropia deznodământul în „cazul Elena Udrea”. (Refuz categoric să folosesc numele nefericitului fost campion, de care ziariștii bucureșteni au legat „afacerea” – pentru care a fost judecată preferata lui Băse – de un moment de vârf al sportului românesc). Femeia asta, pare-se, l-a „fermecat” pe cel mai ales politician, de după 1989. Cum eu, unul, nu cred în farmece, las istoriei dreptul de-a scoate la lumină acest „mister”, propriu oamenilor îmbătați de putere. Justiția, elogiată de el pe vremea când le-a administrat loviturile de grație celor mai înverșunați adversari, a devenit, datorită susținerii înverșunate a acestei femei, ținta atacurilor băsiste din orice poziție, din toate unghiurile și pe toate canalele mass-media urât mirositoare. Paroxismul a fost atins după ce femeia a fost aspru condamnată – cu probe/fără probe  (!?), în orice caz, după modelul aplicat, cu ceva ani în urmă, dușmanilor „regimului Băsescu”.

În aceste zile, Traian Băsescu et comp., ant(r)enați în luarea unor capete ale Justiției, demonstrează că, pentru ei, democrația e bună doar de ajuns la putere. Asemenea indivizi (inclusiv din tabăra actualei puteri) țipă la televizor pentru dreptate, dar după chipul și asemănarea lor. Disputa civilizată nu există. Nici separarea puterilor în stat nu merită respectul lor. Ăștia se „bat” între ei, pe Justiție, abuzând de libertatea lor de opinie. Și după ei, ziariștii bucureșteni năimiți să-i sprijine. Partidele noastre și mass-media aservite lor nu doresc răscumpărarea greșelilor și refacerea – prin sacrificii înțelese – a puterilor societății noastre vlăguite de corupția generalizată și rateurile politice, nici oblojirea memoriei colective și iertarea poporului de păcatele sale istorice…

Având în fruntea țării aceste partide și mijloace de (dez)informare în mase, ne aflăm în perioada anului dedicată profund vieții noastre spirituale. A majorității unui popor ce se vrea credincios din naștere. Și totuși goana liderilor actuali după deșertăciunile vieții și himerele puterii, poate duce la căderea poporului într-o dureroasă disperare, vecină cu cea din timpul terorii național-comuniste. Nu vreau să fiu patetic, dar inspirat de spusele unor mari cărturari trăitori ai acelei epoci, cred că salvarea noastră, în acest univers concentraționar – creat de impostorii și ura din politică -, în care am ajuns să trăim, este soluția mistică. Așadar, să ne rugăm, fraților, cât e timpul regăsirii noastre de sine, pentru pacea poporului român!

Citește și Mai multe de acelasi autor

Trimite pe
Loading...

Send this to a friend