ridicari auto

Șoferii sibieni trebuie să fie foarte atenți pe unde își parchează mașinile pentru că începând din 1 aprilie municipalitatea prin serviciul de ridicări auto din cadrul Poliției Locale, reia activitatea de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Mai exact de sâmbătă dimineață de la ora 6.00.

Activitatea de ridicări auto va începe de sâmbătă, 1 aprilie, aceasta fiind gestionată de un departament specializat din cadrul Poliției Locale Sibiu. Primăria vine cu câteva clarificări importante legat de această activitate.
În ședința din luna ianuarie Consiliul Local Sibiu a aprobat regulamentul de desfășurare a acestei activități, iar în ședința din luna martie au fost aprobate tarifele pentru ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor staționate neregulamentar.
În ce cazuri se vor ridica mașinile staționate neregulamentar
Aceste cazuri sunt prevăzute de legislația națională (H.G. nr. 1391/2006, articolul 142 și 143):
În cazul opririi neregulamentare:
a) în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;
b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la o distanță mai mica de 50 m înainte și după acestea;
c) pe poduri, pe și sub pasaje denivelate, precum și pe viaducte;
d) în curbe și în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;
f) în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de coltul intersecției;
g) în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația a două vehicule venind din sensuri opuse, precum și în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în același sens ar fi obligați, din această cauză, să treacă peste acest marcaj;
i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificațiile „Drum îngustat”, „Prioritate pentru circulația din sens invers” sau „Prioritate față de circulația din sens invers”;
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni și biciclete ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
l) pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puțin de 50 m de acestea, dacă circulația vehiculelor pe șine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres și a celor naționale europene (E);
n) pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) și (3);”;
o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisă depășirea.
Citește continuarea AICI.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns