Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – A început amenajarea Târgului de Paști din Piața Mare a Sibiului. Surpize pregătite de organizatori

480

De luni dimineață a început amenajarea celei de-a 8-a ediții a Târgului de Paști din Sibiu, care se va desfășura în perioada 7 – 18 aprilie, în Piața Mare. În centrul târgului va fi amenajată zona de agrement, care va include un carusel tradițional, un trenuleț pentru copii și o cetate gonflabilă.

Ediția 2017 reunește 45 de expozanți din țară și străinătate, care își vor prezenta produsele de sezon în Piața Mare, oferind astfel o alternativă plăcută de a căuta și găsi cadouri de Paști deosebite. Noutatea acestei ediții este Atelierul de Lumânări, unde oricine își va putea face propriile lumânări prin tehnica străveche a tragerii.
„Pentru ediția 2017 ne-am propus să aducem în centrul Sibiului o activitate foarte răspândită în Elveția – un atelier de lumânări. Cu ajutorul liderului în echipamente pentru producția de lumânări, o firmă din Elveția, am construit un loc unde oricine își va putea face propriile lumânări prin tehnica străveche a tragerii. Pentru asta am investit în echipamente profesionale noi, astfel încât această activitate să fie sigură, plăcută și ușor de învățat pentru oricine. Practic – se începe cu un fitil, care este scufundat în repetate rânduri în ceară, albă sau colorată, până rezultă o lumânare cu aspectul și dimensiunea dorită. Combinațiile de culori și dimensiuni sunt astfel nelimitate și depind doar de propria imaginație. Costul lumânărilor depinde doar de greutatea acestora, care se cântăresc la sfârșit. Atelierul va fi deschis pe toată perioada târgului, nefiind necesară o rezervare în prealabil”, Andrei Drăgan Răduleț, președintele Asociației Events For Tourism.În centrul târgului va fi amenajată zona de agrement, care va include un carusel tradițional, un trenuleț pentru copii și o cetate gonflabilă. Nu va lipsi nici Căsuța Iepurașilor, atracția iubită a ediției trecute. Tot în această perioadă un trenuleț turistic va plimba vizitatorii prin centrul medieval al Sibiului.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...